Preşedintele Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris se vor întâlni luni cu echipa SUA care negociază eliberarea ostaticilor reţinuţi de Hamas în Gaza.
Sursa foto: Hepta / Mediafax Foto Întâlnirea are loc la câteva zile după ce şase trupuri neînsufleţite din Fâşia Gaza au fost recuperate de către autorităţile israeliene.
Printre acestea se afla şi trupul unui cetăţean israeliano-american, notează The Times of Israel.
Întâlnirea va avea loc cu „echipa americană de negociere a acordului privind ostaticii”, potrivit unui comunicat emis de Casa Albă.
Vezi mai multe articole din categoria externe În ultima perioada, Washingtonul a colaborat cu Egiptul şi Qatarul pentru a pune la punct condiţiile de încetare a focului şi un acord privind ostaticii între Israel şi gruparea teroristă Hamas, a raportat duminică Washington Post.
Până în acest moment, părţile implicate în conflict nu au ajuns la o înţelegere.
Duminică seara, în mai multe oraşe din Israel au fost organizate proteste, în urma cărora 500.
000 de participanţi l-au acuzat pe premierul Benjamin Netanyahu drept responsabil pentru moartea celor şase ostatici şi au cerut demisia guvernului condus de acesta.
De asemenea, ei au pledat pentru semnarea unui acord care să oprească ostilităţile din Fâşia Gaza, în urma cărora peste 40.
000 de persoane şi-au pierdut viaţa din 7 octombrie şi până în prezent.