În zorii anilor ’90, când România își găsea calea spre democrație și libertate, Clujul își păstra ritmul autentic al vieții de zi cu zi în locuri precum Piața Mihai Viteazu.
În ultima parte a secolului XIX, în Piața Mihai Viteazu a fost mutată piața de mărfuri a orașului și s-a construit o cale ferată destinată transportului de oameni și marfă care mergea până în această piață.
După o serie de accidente calea ferată a fost desființată în 1902.
Întotdeauna, Piaţa Mihai Viteazul a fost considerată „inima” comerţului clujean.
În 1904, Piaţa Mihai Viteazul era aproape la fel de animată ca şi în ziua de astăzi.
Acest spațiu central, cu o istorie bogată, găzduia unul dintre cele mai vibrante târguri din oraș, unde locuitorii se adunau pentru a-și procura produse proaspete, dar și pentru a socializa și a simți pulsul comunității.
Atmosfera târgului, cu tarabele sale încărcate și forfota specifică, reflecta perfect perioada de tranziție a orașului, surprinsă acum în imagini rare și de o frumusețe aparte.
O mulţime de persoane se plimbau pe aleile pieţei, zona ei centrală fiind ticsită de comercianţi.
Aceştia aveau standuri din lemn acoperite cu prelată, pentru protecţia legumelor şi fructelor.
Comercianți putea fi observați și în actuala Piață Avram Iancu.
Până în 1919, piaţa din Mihai Viteazu a purtat numele lui István Széchenyi, conte de Szécheny, celebru om politic şi istoric din Imperiul Habsburgic, devenit, la un moment dat, ministru al Transporturilor.
Ulterior după Unirea din 1918, numele pieţei a fost schimbat în „Mihai Viteazu”, în cinstea marelui domnitor român care a reuşit să unească Țările Române.
Ulterior, după 1970, în central pieţei a fost instalată o statuie ecvestră a marelui conducător de oşti, care acum este într-un proces de reabilitare.
În prezent, Piața Mihai Viteazu a trecut prin numeroase transformări, devenind un loc modernizat, însă fotografiile din acea perioadă rămân o mărturie a unui Cluj de altădată, care nu trebuie uitat.
Aceste imagini sunt mai mult decât simple fotografii, ele sunt ferestre spre un trecut apropiat, dar care pare deja îndepărtat, un timp când Piața Mihai Viteazu era un adevărat centru al vieții comunitare.
Generalul Ion Coman, care în anul 1976 se afla în fruntea armatei române, a relatat faptul că, inițial, macheta statuii lui Mihai Viteazu intrase în competiție pentru Alba Iulia, urmând să fie amplasată lângă Sala Unirii.
S-a ridicat și obiecția că statuia este cam înaltă față de clădirile din zonă, deși acesta nu era un argument hotărâtor, care să o elimine.
Însă, fără a ține seama de argumente, Nicolae Ceaușescu a intervenit, și i-a dat câștig de cauză lui Oscar Han.
Argumentul lui era, mai degrabă, de natură sentimentală și pornea de la ideea că Oscar Han, născut în 1891, ajunsese la o vârstă destul de înaintată și exista probabilitatea ca aceea să fie ultima lui lucrare reprezentativă.
Astfel că în 1968, la Alba Iulia, în fața Palatului princiar, cu ocazia semicentenarului unirii Transilvaniei cu România, nu a fost dezvelită statuia propusă de Marius Butunoiu, ci Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia, realizată de sculptorul Oscar Han.
Pentru că Butunoiu ajunsese într-un stadiu destul de avansat cu lucrarea, tot Ceaușescu a propus, în compensație, ca acest al doilea „Mihai Viteazul” să fie amplasat fie la Călugăreni, unde Sinan Pașa a fost trântit de pe cal, fie la Șelimbăr, de unde, mai apoi, Mihai Viteazul a pornit spre Alba Iulia.
După mai multe discuții în contradictoriu, Nicolae Ceaușescu s-a hotărât ca statuia să fie ridicată la Cluj-Napoca, deoarece aducea un plus de istorie românească acolo, cu speranța nemărturisită că Mihai Viteazul îl va neutraliza, în planul imaginii, pe Matei Corvin, reprezentat în Ansamblul monumental Matia Corvin din Cluj, care, din punct de vedere istoric vorbind, se identifică cu comunitatea maghiară, mai degrabă, decât cu românii.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
