Ucraina doreşte ca Uniunea Europeană să reuşească să convingă Washingtonul pentru a ridica restricţiile privind utilizarea armelor occidentale pe teritoriul Rusiei.
Ucraina pune presiune indirectă pe SUA prin UE: Să lovim Rusia acolo unde o doare Ucraina i-a implorat pe aliaţi să le permită trupelor sale să desfăşoare armele primite din Occident pentru a lovi ţinte aflate adânc în interiorul teritoriului rus.
În cadrul unui interviu acordat publicaţiei POLITICO, ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a afirmat că UE „poate şi ar trebui să joace un rol în a convinge Statele Unite să ia această decizie (de a ridica restricţiile privind armele utilizate în interiorul Rusiei – n.
r.
)”.
Vezi mai multe articole din categoria externe Kievul are nevoie de „sprijin pentru a ridica în sfârşit restricţiile privind loviturile cu rază lungă de acţiune asupra tuturor ţintelor militare legitime din Rusia”, a completat Kuleba pentru sursa citată.
„Desigur, această decizie aparţine în principal Statelor Unite şi Regatului Unit, dar şi Franţa este parte şi face parte din UE”.
Aliaţii Ucrainei, şi în special SUA, nu se declară deschişi solicitării formulate de Kiev, argumentând că o astfel de mişcare ar putea echivala cu o escaladare a conflictului.
În prezent, Ucraina are restricţii din partea Washingtonului privind utilizarea armelor cu rază lungă de acţiune pentru a lovi ţinte adânc în interiorul Rusiei.
Recent, administraţia Biden a subliniat că, pe lângă riscul de escaladare a conflictului, există puţine avantaje tactice în a permite armelor cu rază lungă să lovească ţinte din Rusia, deoarece multe dintre active au fost mutate în afara razei lor de acţiune.
Joi are loc o reuniune a miniştrilor de Externe la Bruxelles, acolo unde războiul din Ucraina va fi un subiect de discuţie.
Ministrul ucrainean de Externe va participa, de asemenea, la această reuniune, pentru a cere utilizarea capacităţilor de apărare aeriană din ţări UE precum Polonia pentru a proteja părţi ale spaţiului aerian ucrainean.
În paralel, ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, şi Andriy Yermak, consilier principal al preşedintelui Zelenski se vor deplasa la Washington pentru a cere ridicarea acestor restricţii privind folosirea armelor occidentale.
Ei vor prezenta o listă de ţinte cu rază lungă de acţiune din Rusia pe care ei cred că armata ucraineană le poate lovi dacă Washingtonul ar ridica restricţiile asupra armelor americane.