Georgia ia în calcul să interzică partidele de opoziţie, dacă ar câştiga alegerile parlamentare. Reacţia UE

Spread the love

UE se declară îngrijorată de propunerea venită din partea partidului de guvernare din Georgia, aceea de a interzice „toate partidele de opoziţie” în cazul în care formaţiunea ar obţine o victorie la alegerile parlamentare din luna octombrie.

Georgienii au ieşit în stradă să protesteze împotriva adoptării legii „agenţilor străini” Planurile guvernului georgian – condus de partidul Visul Georgian – de a interzice partidele de opoziţi, în cazul în care va câştiga alegerile parlamentare din octombrie, ar distruge ceea ce a mai rămas din democraţia ţării şi ar determina un răspuns dur din partea Occidentului, a avertizat UE, notează publicaţia POLITICO.

Vezi mai multe articole din categoria externe „Partidele de opoziţie, o societate civilă vibrantă şi mass-media independentă sunt esenţiale pentru a se asigura că guvernele sunt responsabile şi că valorile democratice sunt susţinute”, a declarat Peter Stano, purtătorul de cuvânt al blocului comunitar pentru afaceri externe.

Vineri, prim-ministrul georgian Irakli Kobakhidze a ameninţat cu dizolvarea oficială a facţiunilor pro-occidentale din Parlament după alegerile care sunt planificate în luna octombrie.

Parlamentarii aleşi pe listele opoziţiei nu vor avea acces să îşi ocupe locurile, Kobakhidze calificându-i drept „forţe politice criminale”.

În primăvara acestui an, partidul Visul Georgian a adoptat o lege – care se consideră că ar favoriza interesele Moscovei – care prevede că ONG-urile şi mass-media sprijinite de Occident să fie catalogate drept „agenţi străini”.

Legea a generat controverse şi manifestaţii ale cetăţenilor georgieni.

Deşi preşedintele Georgiei şi-a acordat veto-ul asupra legii, aceasta a fost promulgată la sfârşitul lunii mai.

În replică, la momentul respectiv, UE a anunţat că va reduce relaţiile la nivel înalt cu Georgia, iar ajutorul financiar a fost îngheţat ca urmare a adoptării acestei legi.

Cu toate acestea, UE a afirmat de mai multe ori că „uşa rămâne deschisă” pentru Georgia atâta vreme cât „alege să se realinieze cu valorile şi normele UE şi să inverseze tendinţele negative din ultimele luni”.

Georgia a primit statutul de ţară candidată la aderarea la UE în luna decembrie a anului trecut, însă întreg procesul a fost suspendat în luna iulie.

Lasă un răspuns