Situaţia de la centrala nucleară din Kursk se deteriorează: Şeful AIEA avertizează asupra riscului de accident nuclear

Spread the love

Foto cu caracter ilustrativ „Pericolul sau posibilitatea unui accident nuclear a apărut în apropiere de aici”, a declarat Grossi reporterilor, referindu-se la luptele din împrejurimile regiunii ruse Kursk, scrie Reuters.

Rusia susţine că centrala a fost atacată în mod repetat de forţele ucrainene, care se află la doar 40 km distanţă.

Vezi mai multe articole din categoria externe Grossi, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a afirmat în cadrul unor declaraţii de presă că nu există un dom de protecţie la centrala Kursk, iar acest lucru o face fragilă în faţa luptelor dintre armata rusă şi cea ucraineană.

Acesta a afirmat că, în prezent, centrala funcţionează încă în condiţii foarte apropiate de cele normale, dar acest lucru înseamnă că situaţia privind securitatea sa este şi mai gravă.

Armata ucraineană la lansat o ofensivă-surpriză în regiunea rusă Kursk în urmă cu trei săptămâni, în urma căreia a reuşit să deţină controlul a peste 1000 de kilometri pătraţi şi a 100 de aşezări.

Aproape 600 de soldaţi ruşi au fost luaţi prizonieri de la începutul acestei acţiuni.

 

Lasă un răspuns