În data de 22 august, premierul Marcel Ciolacu a declarat după întâlnirea de la Bruxelles cu președintele CE, Ursula von der Leyen, că este ferm convins că o anumită sumă din cererea de plată numărul 3 din PNRR va fi reţinută pe o perioadă de minimum 6 luni, dar „asta nu înseamnă că România va pierde acei bani”.
Premierul a precizat că problemele sunt jalonul cu microîntreprinderile, companiile din energie cu selecţiile şi pe transporturi, metroul de la Cluj-Napoca.
„Jalonul cu microîntreprinderile, selecțiile din companiile din energie şi pe transporturi, metroul de la Cluj-Napoca sunt problemele pe cererea de plată numărul 3 din PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu.
Emil Boc, primarul Clujului, a făcut câteva precizări legate de discuțiile privind finanțarea pe PNRR a metroului din Cluj.
Edilul a explicat care este stadiul acestui proiect, el declarând că în toamnă trebuie să soseacă cârtițele.
„Primăria are contract de finanțare semnat și își produce efectele, Primăria a parcurs toate procedurile legale licitației validate de autoritățile statului român, contractul este în derulare și în toamnă sosesc cârtițele așa cum este anunțat de multă vreme, programul este în grafic de implementare conform celui comunciat Ministerului Transportului, finanțarea este asigurată prin contractul existent, deci din acest punct de vedere lucrurile se întâmplă în fiecare zi și avem în derulare proiectul de metrou ca de altfel și proiectul pentru centura metropolitană, 3 octombrie este termenul de depunere a ofertelor și așteptăm acest termen, sunt convins că de data aceasta vor fi mai multe firme care să participe.
Între timp se lucrează la Spitalul Regional de Urgență, la devierea utilităților pentru metrou, la devierea utilităților pentru ceea ce înseamnă tronsonul Cluj-Florești pentru că aici se fac lucrări de amploare (…) Aceste cârtițe trebuie să aibă traseul asigurat, trebuie eliberate niște amplasamente în Florești pentru că expropierile s-au făcut pentru ca lucrurile să se întâmple când sosesc cârtițele.
Noi ne vedem de treabă și ne continuăm proiectul”, a declarat Emil Boc la un post de radio local.
La finalul lunii iulie, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Ștefan Tarcea, a declarat că odată ajunse la Cluj, mega-utilajele vor fi asamblate, perioadă ce poate dura 2-3 luni.
Însă, odată intrate în subteran, acestea vor lucra încontinuu.
„La metrou, după cum știți, au început lucrările, se lucrează din Florești, pentru relocarea utilităților.
După ce se finalizează această procedură se va intra efectiv la partea de săpătură.
Sunt două tipuri de săpături ce vor fi realizate: săpătura deschisă pe un anumit tronson, după care se va executa săpătura închisă cu cele două «cârtițe», care trebuie să ajungă din China.
Din toamnă, le vom vedea efectiv la lucru.
Cele două «cârtițe» vor lucra neîntrerupt”, a explicat, vineri, viceprimarul Dan Tarcea, în cadrul unei intervenții radio locale.
Săpăturile se vor derula fără oprire din cauza dimensiunii și greutății utilajelor care vor realiza galeriile de metrou, în caz contrar acestea se pot bloca efectiv.
„Așa este, pentru că au 300 de tone și în momentul în care aceste «cârtițe» se opresc, se pot pur și simplu scufunda din cauza greutății.
Trebuie să lucreze încontinuu, astfel încât să nu fie niciun fel de sincopă.
În toamnă vor ajunge în Cluj-Napoca.
Montarea lor durează aproximativ 2-3 luni, pentru că ele vin pe bucăți, sunt niște instalații extrem de mari, de dimensiunea unui bloc.
După care va urma pregătirea terenului și intrarea lor în subteran”, a adăugat Dan Tarcea.
Astfel, este foarte probabil ca la începutul lunii decembrie, cele două «cârtițe» să intre în teren pentru săpături.
În 5 iunie, la Cluj, au început lucrările în teren la metroul din Cluj, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani.
Proiectul constă în proiectarea, construcția, echiparea și punerea în funcțiune a unei linii de metrou ușor în zona metropolitană Cluj-Napoca, în lungime de 21,03 km și având 19 stații și un depou, dotate cu facilități pentru buna integrare a sa cu celelalte sisteme de mobilitate.
Conform datelor oficiale, în anul 2031, anul de punere în funcțiune al metroului, vor fi 164.
000 de călători pe zi, ceea ce înseamnă mai puțin cu 29.
000 de mașini în oraș, încă din primul moment de funcționare a metroului.
În termeni de „transformare verde”, într-un an, metroul va elimina gaze cu efect de seră în echivalent a jumătate de milion de copaci plantați.
Linia de metrou ușor, cu 19 stații subterane și un depou suprateran, are o capacitate de transport nominală/maximă la interval de 90 secunde: 15.
200/21.
600 pasageri/oră și sens (40 trenuri/oră și sens).
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro