Imagini false cu Taylor Swift sugerează că vedeta îl susţine pe Trump la alegerile prezidenţiale

Spread the love

Imagini false cu Taylor Swift sugerează că vedeta îl susţine pe Trump la alegerile prezidenţiale Donald Trump pare să fi sugerat în mod fals că are sprijinul lui Taylor Swift, postând imagini false pe reţelele de socializare cu cântăreaţa şi fanii ei care îl susţin, anunţă BBC.

Candidatul republican la preşedinţie a postat mesajul „Accept!” alături de imagini, care au fost preluate de pe alte conturi de social media.

Multe imagini par să fi fost create folosind inteligenţa artificială, susţin specialiştii.

Apariţia imaginilor a stârnit numeroase reacţii în rândul fanilor lui Swift, cunoscuţi sub numele de Swifties.

Aceştia l-au acuzat pe Trump că a răspândit dezinformări.

Vezi mai multe articole din categoria politic Cântăreaţa nu a anunţat dacă va sprijini un candidat la alegerile din 2024, dar i-a susţinut pe democraţi în 2020 şi l-a criticat pe Trump în timp ce era preşedinte.

De asemenea, există zvonuri potrivit cărora Taylor Swift îşi va face apariţia la Convenţia Democrată de la Chicago pentru a-şi arăta sprijinul pentru Kamala Harris.

La începutul acestui an, BBC a descoperit zeci de imagini false cu oameni de culoare care declarau că îl susţin pe Trump.

Falsificarea a fost dovedită, dar nu au existat dovezi care să lege imaginile de campania lui Trump.

Lasă un răspuns