Tragedie în Munții Bucegi. O turistă a căzut în gol sute de metri.

Spread the love

  O turistă a murit, vineri, în zona Brâna Aeriană din Munții Bucegi, după ce ar fi alunecat și a căzut în gol de la o înălțime de aproximativ 300 m.

Alți trei turiști au fost recuperați de salvatorii montani.

„Din păcate, o nouă tragedie s-a petrecut în această după-amiază, în Bucegi.

 Un grup de 4 persoane a intenționat să străbată Brâna Aeriană.

La intrarea în Brâna, o fată a alunecat și a căzut aproximativ 300 m”, informează, vineri, salvatorii montani.

Echipajul Salvamont a solicitat sprijin aero.

 „Un salvator montan a recuperat întâi, prin troliere, a doua fată ce a suferit un atac de panică și nu se mai putea deplasa.

Ulterior, doi salvatori montani au fost inserați și au recuperat trupul neînsuflețit”, arată Serviciul Salvamont.

 Alți doi membri ai grupului au coborât până la Refugiul Costila, de unde au fost recuperați de către salvamontiști.

Brâna Aeriană este unul dintre traseele dificile din Bucegi.

Masivul Coștila este traversat de patru brâne – Brâna Policandrului, Brâna Suspendată, Brâna Interzisă şi Brâna Aeriană.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns