Sîmbătă, 17 decembrie 1995, Evenimentul zilei titra pe pagina întîi, semn al importanţei date de ziar momentului: „De la trimisul nostru special la alegerile parlamentare din Rusia, Camelia Muntean, Mîine, în Rusia, alegeri cruciale pentru România”.
Corespondenţa Cameliei Muntean acoperea trei sferturi din pagina a doua, aşezată sub genericul Eveniment.
Printre altele, corespondenţa sintetiza (ce vremuri, un ziar trimite un ziarist în Rusia pentru a acoperi un eveniment!), alocuţiunea televizată prin care Boris Elţîn „a avertizat populaţia în legătură cu o reîntoarcere la putere a comuniştilor, care ar putea duce, potrivit opiniei sale, la un război civil”.
Camelia Muntean ţinea să reamintească faptul că sondajele dădeau drept cîştigător Partidul Comunist,cu 20%.
Conştient de miza scrutinului, semnam în numărul din 16 decembrie 1995, comentariul Rusia între Europa şi Asia.
Vezi mai multe articole din categoria editorialistii Aşa cum profeţeau sondajele, alegerile au adus cu ele victoria comuniştilor.
Partidul Comunist s-a clasat pe primul loc, cu 22,30% din voturi.
În chip surprinzător pe locul 2 s-a clasat Partidul Liberal- Democrat al lui Vladimir Jirinovski, cu 11,18%, din voturi.
Dată fiind importanţa evenimentului, am consacrat rezultatului 5 comentarii, publicate în Evenimentul zilei sub genericul Semnificaţiile alegerilor din Rusia.
1.
Rusia între Europa şi Asia Mîine au loc alegeri parlamentare în Rusia.
Plecînd şi de la sondajele care dau drept favoriţi pe comunişti şi pe naţionalişti, întreaga planetă sta cu ochii pe Moscova.
În tot acest timp, se fac scenarii prăpăstioase despre soarta Rusiei şi a Europei în cazul în care sondajele vor dovedi că au avut dreptate.
Dacă ne gîndim însă bine, temerile privind o eventuală victorie a forţelor conservatoare la scrutinul parlamentar n-au temeiuri atît de solide cum par la o privire superficială.
Şi dintr-un motiv simplu.
Ca de altfel în întreaga istorie a Rusiei, cheia politicii interne şi externe ruseşti se află în mîinile Tătucului de la Kremlin.
Adică ale lui Boris Elţîn.
Ce fel de personaj e acesta ? Nu-l putem înţelege decît raportîndu-l la un antecesor celebru : Petru cel Mare.
Cazul lui Petru cel Mare se repetă obsesiv în destinul rusesc.
Disputa Occident – Orient, Intrare în veac – Rămînere în veacul anterior marchează aproape toate marile dezbateri ale spiritualităţii ruseşti.
Pe vremea lui Petru cel Mare, Rusia era văzută de Occident ca un imens imperiu barbar.
Într-un film de cîteva ore consacrat marelui ţar, am văzut cum un oaspete rus la curtea împărătească a Germaniei muşcă sălbatic dintr-o pulpă de găină şi o aruncă peste umăr.
Albe, delicate, prinţesele îl privesc pe furiş cu oroare.
Pentru Occident, Rusia a fost şi e o forţă.
Dar o forţă stranie, venind de dincolo de civilizaţie, de dincolo de Europa, dinspre Asia.
Petru cel Mare a vrut să scoată Rusia în lume.
Aşa cum a încercat, oricît ar părea de ciudat, însuşi Vladimir Ilici Lenin.
Aşa cum s-a chinuit s-o facă Mihail Gorbaciov.
Aşa cum se străduie, la ora actuală, Boris Elţîn.
Deciziile lui Petru cel Mare şochează, înspăimîntă.
Biserica, atinsă în interesele sale majore, şopteşte peste tot că în ţar a intrat Satana.
Masele de mujici bărboşi şi slinoşi, vîrîţi în straie ciudate, prosternîndu-se la vederea boierilor, cred în insinuările bisericii.
Cu toate acestea, ţarul Petru învinge.
Explicaţia enigmei ne-o dă dubla fire a lui Petru cel Mare.
O trăsătură pe care o putem întîlni şi la Boris Elţîn.
Prin multe din aspectele sale, ţarul e un occidental.
Prin imensa majoritate a celorlalte, el române un rus autentic.
Ba chiar, dacă ne gîndim bine, el e rus, rus pur şi simplu.
Occidentalismul său e un produs al inteligenţei.
Spirit neliniştit, dominîndu-şi veacul, Petru cel Mare n-avea cum să nu-şi dea seama că preluarea unor elemente occidentale, europene e absolut necesară Rusiei.
Contrar aparenţelor, ţarul nu se prosternează în faţa Vestului.
Rus pînă în ultima fibră a sufletului, el visează, ca toţi precursorii, ca şi toţi cei ce-i vor urma, stăpînirea Rusiei asupra întregii Europe.
El vrea să construiască nave, nu pentru că l-ar fi fascinat bărcuţele suedeze, ci pentru că realizează necesitatea unei flote ruseşti pentru ambiţiile expansioniste ale Moscovei.
Petru cel Mare e rus nu numai prin obsesia măreţiei pe care trebuie s-o aibă.
Marea Rusie.
El e rus prin tot ce face pentru a-şi realiza planurile de occidentalizare : prin cruzimea sa, prin firea sa sălbatică, prin lipsa sa de scrupule.
Dacă scopul e intrarea în Europa, mijloacele de atingere a acesteia sunt pur ruseşti.
Sunt mijloace la care vor apela, decenii în şir după aceea, toţi ţarii şi toţi primii secretari din fruntea ţării.
Preferinţa pentru mijloace pur ruseşti îi garantează lui Petru supravieţuirea politică.
Folosite cu mult mai multă dibăcie decît adversarii săi, aceste mijloace reuşesc să impună planurile lui Petru.
Boris Elţîn are şi el drept scop o occidentalizare a Rusiei.
Ca şi Petru cel Mare, nu pentru că ar fi complexat de către Europa, ci pentru că e conştient de importanţa reformei pentru ca Rusia să aibă în continuare un cuvînt de spus în politica de pe continent, ba chiar şi în cea de pe planetă.
Fireşte, s-ar putea obiecta că mijloacele sale nu sînt cele ale lui Petru cel Mare.
Noi însă am putea replica : nu sunt toate mijloacele folosite de Petru cel Mare.
Cruzimea, sălbăticia nu apar în impunerea reformei de către Boris Elţîn maselor de ruşi, rămaşi, cu tot televizorul şi radioul, din punct de vedere sufletesc, la stadiul mujicului de pe vremea lui Petru cel Mare.
În felul de a fi al lui Boris Elţîn se regăsesc însă multe dintre trăsăturile marelui ţar.
De şiretenia proverbială a preşedintelui rus n-are nici un rost să vorbesc.
Internările în spital sunt, de exemplu, o seducătoare comedie pusă la cale de Boris Elţîn, ori de cîte ori e nevoie să rămînâ în expectativă, să nu fie obligat a se angaja direct.
Ca de exemplu acum, cînd se desfăşoară alegerile parlamentare.
Spitalul sau sanatoriul îi dă preşedintelui rus posibilitatea de a manevra din umbră în spaţiul politic autohton fără a putea fi acuzat c-a făcut-o.
Cum n-are nici un rost să insist asupra primitivismului jucat al personalităţii sale, primitivism care îi şochează pe occidentali, dar care place atît de mult ruşilor.
Aşa cum a plăcut ruşilor şi în cazul lui Petru cel Mare.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.
ro
