U-Banca Transilvania primește sâmbătă, 20 ianuarie 2024, vizita celor de la Corona Brașov.
Meciul este programat la Sala Sporturilor Horia Demian, cu începere de la ora 18:00. Baschetbaliștii clujeni au revenit cu moralul ridicat din Germania, după ce au reușit o revenire de senzație și au învins-o pe ratiopharm Ulm cu scorul de 85-81.
Drept urmare, U-Banca Transilvania se află pe locul 3, cu un bilanț de 11 victorii și 4 eșecuri.
Baschetbaliștii au ajuns la același bilanț cu Gran Canaria, care ocupă poziția secundă.Trupa lui Mihai Silvășan revine în campionat, acolo unde nu a cunoscut până acum gustul înfrângerii.
U-Banca Transilvania are 15 victorii din tot atâtea posibile, trecând ultima dată de Laguna București cu scorul de 87-69.La Cluj-Napoca sosește Corona Brașov, echipă care a înregistrat 10 victorii și 5 înfrângeri în actualul sezon al Ligii Naționale.
Baschetbaliștii lui Ionuț Bâscoveanu se situează pe locul 5 și traversează o perioadă bună, acumulând 3 succese la rând, cu CSM Târgu Jiu, CSM Galați și Laguna București.Din punct de vedere statistic, Jacoby Armstrong are medii de 12.3 puncte, 4.1 recuperări și 0.5 pase decisive.
În lotul brașovenilor se evidențiază și fostul nostru baschetbalist, Ousmane Barro, care are statistici de 10.3 puncte, 7.4 recuperări și 1.3 pase decisive.În tur, U-Banca Transilvania s-a impus la Brașov cu scorul de 87-73.„Jucăm cu o echipă agresivă, care pune presiune pe minge și joacă rapid.
Au shooteri de calitate și sunt o echipă periculoasă.
Evident, obiectivul nostru este să obținem victoria și să nu avem accidentări”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul echipei U-BT Cluj.Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro