CFR Cluj-Unirea Slobozia, 3-0. Victorie în Gruia, în etapa a cincea a Superligii.

Spread the love

  Victorie pentru CFR Cluj, în condițiile în care a jucat cu echipa a doua, cu 10 jucători noi.

„Feroviarii” vin după două înfrângeri, ultima cu „U” Cluj, pe teren propriu, și se pregătesu pentru un meci dificil.

Louis Munteanu a înscris primul gol pentru CFR Cluj (min.

38).

Unirea Slobozia a marcat un gol (min.

39), prin Florin Purece, cu un şut de la circa 30 de metri, în vinclu, anulat însă de VAR pentru o poziţie de ofsaid.

Echipa lui Dan Petrescu închide prima repriză în avantaj.

 În repriza secundă, Adi Păun a dublat avantajul de pe tabelă, la scurt timp de la start (min.

52), În mai bine de zece minute (min.

64), Munteanu reușește dubla, în urma unei execuții spectaculoase de la 20 de metri, iar CFR Cluj obține un scor categoric în fața adversarei.

 Dan Petrescu, antrenorul „feroviarilor”, declara înaintea partidei că vrea toate cele trei puncte.

În urma partidei de duminică, CFR Cluj își redresează poziția în clasament.

 CFR Cluj – Unirea Slobozia, echipe de startCFR Cluj: Sava – Abeid, Graovac, Bolgado, Simao Rocha – Fică, K.

Keita, Păun – Nkololo, L.

Munteanu, KamaraRezerve: Hindrich, Camora, Mogoș, Kresic, Boben, R.

Filip, Artean, Deac, Tachtsidis, Korenica, Bîrligea, P.

Michael.

Antrenor: Dan PetrescuUnirea Slobozia: D.

Rusu – Medina, Antoche, Pospielov, Șerbănică – Ariel Lopez, Coadă – Dorobanțu, Purece, Aganovic – NkamaRezerve: Krell, I.

Dinu, Lazar, Pacionel, Lemnaru, C.

Toma, S.

Camara, Bărbuț, Vlăsceanu, Gele, M.

Ilie.

Antrenor: Adrian MihalceaCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns