Bogdan Socea, managerul Spitalului „Sf.
Pantelimon” din Bucureşti, a demisionat, a anunţat vineri, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
„Domnul manager şi-a depus demisia ieri, 8 august şi astăzi, 9 august a intrat în vigoare”, a declarat Alexandru Rafila.
De asemenea, Bogdan Socea a explicat că decizia demisiei a venit pe fondul unor anchete în desfășurare și a unor evenimente recente care au afectat încrederea publicului în Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”.
„În urma declarațiilor domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, doresc să adresez următoarele puncte de clarificare și să exprim angajamentul față de pacienți și de comunitatea pe care o deservim.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a solicitat zilele trecute demisia mea și a directorului medical.
Această decizie vine pe fondul unor anchete în desfășurare și a unor evenimente recente care au afectat încrederea publicului în Spitalul Clinic de Urgență «Sfântul Pantelimon».
Recent, spitalul a fost în centrul unui scandal major.
Înțelegem pe deplin gravitatea situației și impactul negativ pe care acesta l-a avut asupra familiilor pacienților și asupra încrederii comunității în sistemul de sănătate”, a transmis Bogdan Socea, pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat cooperarea cu autorităţile.
„Dorim să subliniem că suntem angajaţi pe deplin în cooperarea cu autorităţile competente pentru a clarifica circumstanţele acestor tragedii.
Totodată, am investigat intern fiecare detaliu al acestor evenimente pentru a identifica eventualele deficienţe şi a implementa măsurile necesare.
În perioada recentă, am demarat o serie de acţiuni pentru a îmbunătăţi calitatea şi siguranţa serviciilor medicale.
De asemenea, am iniţiat o revizuire a tuturor protocoalelor şi procedurilor din secţia de Terapie Intensivă”, a mai precizat Bogdan Socea.
Tribunalul Bucureşti a admis, joi, 8 august, cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient.
Procurorii au anunțat, miercuri, 7 august, reținerea pentru 24 de ore a celor doi medici sub acuzația de tentativă de omor și omor calificat, și a unei asistente pentru mărturie mincinoasă.
Anchetatorii susțin că cele două doctorițe au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secția ATI, de la Spitalul „Sf.
Pantelimon” din Bucureşti, prin scăderea dozei de nonadrenalină.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro