Compania Naţională de Căi Ferate a anunțat, sâmbătă, că circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi, Galaţi, Craiova, Constanţa, Bucureşti şi Braşov din cauza vântului puternic, ninsorii, viscolului şi temperaturilor scăzute.Potrivit CFR, pe raza SRCF Iaşi, din cauza ninsorii şi a viscolului, pe distanţa Leşu Ilvei – Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei – Coşna se circulă cu restricţie de viteză de 50 km/h, relatează News.ro.
Pe raza SRCF Craiova, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (vânt puternic), pe distanţa Drăgăneşti – Fărcaşele (ambele fire de circulaţie) se circulă cu restricţie de viteză de 30 km/h.De asemenea, compania anunţă că, pe raza SRCF Braşov, pe distanţa Dârste – Timişul de Sus – Predeal, fir II este întreruptă tensiunea în linia de contact.„Se intrevine pentru remediere cu drezina pantograf, circulaţia trenurilor realizându-se pe fir I, cu repercusiuni minime.
Personalul CFR SA este activat şi intervine operativ în zonele unde se înregistrează probleme şi menţine permanent legătura cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar atât de călători, cât şi de marfă, şi va transmite operativ măsurile necesare care trebuie luate astfel încât să se asigure continuitate în circulaţia trenurilor”, a precizat CFR.CFR SA, prin comandamentele locale, urmăreşte permanent evoluţia fenomenelor meteo şi menţine legătura cu operatorii de transport feroviar de călători, astfel încât toate măsurile de circulaţie impuse pe reţeaua feroviară în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice să asigure continuitate şi legături inclusiv pe raza judeţelor afectate fenomene meteo nefavorabile.