Laura Buciu Laura Buciu Numărul cuplurilor chineze care s-au căsătorit în prima jumătate a acestui an este la cel mai scăzut nivel din 2013, arată date oficiale citate de Reuters, deoarece tot mai mulţi tineri au amânat căsătoria pe fondul încetinirii economiei şi a creşterii costurilor de trai.
Numărul cuplurilor chineze care se căsătoresc este la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani Numărul căsătoriilor în China este strâns legat de numărul naşterilor, iar declinul este de natură să deranjeze factorii de decizie politică care încearcă din răsputeri să stimuleze populaţia, care a scăzut de ani de zile.
Un total de 3,43 milioane de cupluri s-au căsătorit în primele şase luni ale anului, în scădere cu 498.
000 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele privind înregistrările căsătoriilor.
Vezi mai multe articole din categoria externe Căsătoria este considerată o condiţie prealabilă pentru a avea copii datorită stimulentelor şi politicilor răspândite, inclusiv cerinţa ca părinţii să prezinte un certificat de căsătorie pentru a-şi înregistra copilul şi a primi beneficii de stat.
Mulţi tineri chinezi aleg să rămână singuri sau să amâne căsătoria din cauza perspectivelor slabe de angajare şi a îngrijorărilor legate de viitor, în contextul încetinirii creşterii economice în a doua cea mai mare economie a lumii.
Rata căsătoriilor a scăzut în China începând din 2014.
Deşi a existat o uşoară redresare în 2023 din cauza cererii reprimate după relaxarea restricţiilor legate de pandemie, se aşteaptă ca anul acesta rata să scadă la cel mai scăzut nivel din 1980, a declarat expertul în demografie He Yafu pentru ziarul de stat Global Times.
Motivele declinului înregistrărilor căsătoriilor includ o scădere a numărului de tineri, un număr mai mare de bărbaţi în populaţia aptă pentru căsătorie faţă de femei, costul ridicat al căsătoriei şi schimbarea atitudinilor, a declarat He.
„Tendinţa de scădere a ratei natalităţii în China pe termen lung va fi dificil de schimbat în mod fundamental, cu excepţia cazului în care sunt implementate în viitor politici substanţiale de sprijinire a naşterilor pentru a aborda această provocare”, a declarat He.
Universitatea de Afaceri Civile din China a anunţat un nou program de licenţă în domeniul căsătoriei pentru a dezvolta industriile şi cultura legate de căsătorie, atrăgând dispreţul utilizatorilor reţelelor de socializare care au pus la îndoială necesitatea unui astfel de curs pe măsură ce rata căsătoriilor scade.