Atac cu cuţitul lângă Tel Aviv, soldat cu doi morţi şi doi răniţi – VIDEO

Spread the love

  Un atacator palestinian a înjunghiat şi ucis duminică doi oameni şi a rănit alţi doi în centrul Israelului, lângă Tel Aviv.

Atacatorul a fost împuşcat de poliţişti, au anunţat autorităţile israeliene, informează Reuters.

Atacul a avut loc la primele ore ale dimineţii în oraşul Holon, lângă Tel Aviv, lângă o benzinărie şi un parc, potrivit serviciului de ambulanţă al Israelului.

Doi cetăţeni în vârstă, o femeie şi un bărbat, au fost ucişi şi alţi doi oameni au fost răniţi şi transportaţi la spital, potrivit oficialilor din domeniul sănătăţii.

Potrivit EFE, femeia ucisă avea 66 de ani, iar bărbatul – 70 de ani.

Femeii i-a fost pronunţat decesul la locul atacului, în timp ce bărbatul a murit ceva mai târziu la spitalul Wolfston din Holon.

Ceilalţi răniţi sunt doi bărbaţi, de 68 de ani şi respectiv 26 de ani, ambii în stare stabilă.

Atacatorul era un palestinian care locuia în Cisiordania ocupată, în oraşul Salfit, fiind identificat de serviciile de securitate drept Amar Odeh, în vârstă de 34 de ani.

El intrase ilegal în Israel, el neavând permis.

Bărbatul a atacat în trei locuri diferite, la o distanţă de circa 500 de metri între ele, potrivit purtătorilor de cuvânt ai serviciilor de urgenţă.

Tânărul de 26 de ani a fost găsit în stare de conştienţă lângă o staţie de autobuz, femeia decedată se afla într-un parc, la fel ca bărbatul de 68 de ani, în timp ce bărbatul de 70 de ani se afla pe o stradă.

„Teroristul a fost rapid neutralizat de unul dintre ofiţerii de la faţa locului, împiedicându-l să comită un atac chiar mai grav decât atât”, a declarat Eli Levi, purtătorul de cuvânt al poliţiei, la postul israelian Channel 12.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns