Mossadul plantase o bombă în apartamentul lui liderului Hamas în urmă cu două luni

Spread the love

Andreea Soare Mossadul plantase o bombă în apartamentul lui liderului Hamas în urmă cu două luni Structurile de informaţii israeliene reuşesc să îşi recapete o parte din imaginea care le-a fost afectată pe 7 octombrie.

Atacul Hamas de atunci a fost o lovitură mult prea mare, însă, ca imaginea să fie refăcută complet atât de uşor.

La 10 luni de la atacul din 7 octombrie, reiese că acel eşec de informaţii a fost cauzat şi de faptul că aceste structuri şi-au concentrat atenţia şi fondurile pe Liban şi Iran, adică pe investiţii şi operaţiuni de tip HUMINT, OSINT sau chiar SIGINT în aceste două ţări, mai precis colectarea de date despre inamicii lor prin surse umane şi folosirea a diferite dispozitive de urmărire a acestora.

Această atenţie şi aceste investiţii se văd acum, având în vedere că, în ultima lună, în iulie, au fost eliminaţi doi dintre cei mai importanţi lideri ai Hamas şi un comandant Hezbollah.

Vezi mai multe articole din categoria politic Despre asasinarea lui Fuad Shukr se ştie că operaţiunea israeliană ar fi fost un rezultat al cooperării între Shin Bet, serviciul de informaţii interne al Israelului, şi structuri din armată.

Acesta a fost omorât în Beirut, prin folosirea unor rachete.

Au fost create destul de multe pagube acolo şi atacul a provocat şi victime.

În Liban, Israelul pare să aibă multe modalităţi de identificare a ţintelor, unii spun că foloseşte chiar inteligenţa artificială şi dispozitive de recunoaştere a vocii pentru asta.

Nasrallah ar fi cerut chiar luptătorilor Hezbollah să nu mai folosească telefoanele inteligente, ci telefoane mai vechi, care nu pot fi urmărite.

Despre operaţiunea de eliminare a lui Ismail Haniyeh, care este atribuită Israelului, reiese că a fost o operaţiune desfăşurată cu mare precizie.

Acesta ar fi fost şi mai uşor de monitorizat, având în vedere că se întorcea de la o ceremonie oficială.

Monitorizarea ar fi fost făcută mai ales prin surse tip HUMINT, adică acei oameni din Iran recrutaţi şi folosiţi de Israel, de Mossad mai ales, pentru a da informaţii precise despre ce se întâmplă în Teheran.

Din imaginile care au apărut pe internet cu acea clădire, acel colţ de clădire afectat de atac, se observă că a fost vorba de un atac precis, iar unii susţin că Mossadul ştia clar şi în ce cameră se afla Haniyeh.

S-ar fi folosit o bombă plasată chiar în apartamentul în care acesta s-a întors după ceremonie.

Există unele rapoarte care susţin că bomba ar fi stat acolo 2 luni înainte de atacul din Neshat, deci, clar, Mossadul se aştepta ca Haniyeh să fie găzduit în acel apartament.

Este un atac desfăşurat pe teritoriul Iranului, tocmai de aceea Israelul, ca şi în alte dăţi, nu îşi asumă atacul.

Dar nu la fel se întâmplă şi cu Mohammad Deif, care a fost omorât în Gaza, pe 13 iulie, în urma unui atac aerian.

Ieri, Israelul a anunţat pe reţelele de socializare eliminarea acestuia, după ce se speculase că a scăpat tentativei de asasinat.

De la începutul războiului, de pe 7 octombrie, Israelul a eliminat 350 de luptători şi comandanţi ai Hamas.

Însă lista este lungă şi chiar din grupul liderilor acestei grupări mai sunt şase persoane pe care israelienii i-ar avea pe listă, inclusiv, bineînţeles, pe succesorul lui Haniyeh.

Este o modalitate de operare a Mossadului văzută şi în urma atacului de la Jocurile Olimpice din München, din 1972, în urma căruia Mossadul a vânat, găsit şi eliminat zeci de persoane responsabile de acel atac.

O listă a asasinatelor desfăşurate de Mossad şi ajunge în spaţiul public cuprinde atacuri în mai multe state şi prin diferite metode.

Lasă un răspuns