Potrivit unui studiu de piață, 54% dintre turiştii români şi-au planificat o singură vacanţă pentru vara aceasta, în timp ce 30% intenţionează să aibă două, iar 15% au planificat trei sau mai multe.
Referitor la durata vacanţei principale din acest an, cei mai mulţi dintre români menţionează o perioadă sub 7 zile (44%) sau un interval de 7-10 zile (36%).
„În rândul reprezentanţilor Generaţiei Z, cu vârste cuprinse între 18-24 ani se observă tendinţa mai pronunţată de a planifica vacanţe mai scurte de 7 zile (52%).
În contrast, cei cu vârste între 35-44 de ani se diferenţiază ca fiind cei care îşi planifică vacanţe mai lungi, 19% menţionând o durată de 11-14 zile (vs.
15% total eşantion), iar 12% vacanţe de peste 14 zile (vs.
6% total eşantion)”, potrivit concluziilor studiului citat de Agerpres.
roDe asemenea, 56% dintre turiştii români şi-au planificat vacanţa de vară anul acesta în perioada de vârf a sezonului (Iulie-August), procent semnificativ mai mic comparativ cu vara anului trecut (65%).
Astfel, 22% au ales perioada mai-iunie, iar 21% au ales să îşi planifice vacanţa în septembrie sau mai târziu.
„Reprezentanţii Generaţiei Z, cu vârste între 18 şi 24 de ani, preferă în mare măsură să-şi planifice vacanţele în perioada Iulie-August (64%), în timp ce persoanele mature, cu vârste de peste 45 de ani se diferenţiază ca planificându-şi mai des vacanţele în extrasezon decât restul populaţiei (27% vs.
21% total eşantion)”, arată cercetarea.
Principalele motive pentru alegerea perioadei vacanţei sunt planificarea zilelor de concediu (54%), preţul (49%), condiţiile meteorologice (42%) şi vacanţele copiilor (18%).
„Studiul reflectă adaptarea planurilor de vacanţă ale românilor în faţa diferitelor provocări de ordin economic sau climatic”, arată datele sutdiului citat.
Anul acesta se observă o creştere semnificativă a tendinţei de a planifica vacanţele în extrasezon şi o sensibilitate sporită la condiţiile meteorologice extreme, cum ar fi codul roşu de caniculă pe care ţara noastră îl traversează în acest an.
În plus, diversitatea preferinţelor pentru petrecerea vacanţei de vară este în mare măsură determinată şi de alţi factori precum etapa vieţii sau statutul familial.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro