Cine a fost Ismail Haniyeh, liderul Hamas ucis în Iran. SUA l-a numit „terorist global special desemnat”

Spread the love

Ismail Haniyeh, care a fost ucis la Teheran, potrivit Hamas şi presei iraniene, a fost mult timp lider politic al grupului militant.

Sursa foto: Hepta / Mediafax Foto Ismail Haniyeh s-a născut într-o tabără de refugiaţi de lângă oraşul Gaza şi s-a alăturat grupării Hamas la sfârşitul anilor 1980, în timpul Primei Intifade, sau revoltă.

Pe măsură ce Hamas creştea în putere, Haniyeh a urcat în ierarhie – fiind numit parte a unei „conduceri colective” secrete în 2004, apoi fiind numit prim-ministru al Autorităţii Palestiniene în 2006, scrie CNN.

Vezi mai multe articole din categoria externe Până în 2017, el a devenit şeful grupului şi a fost numit „terorist global special desemnat” de către Statele Unite la scurt timp după aceea.

De-a lungul anilor, el a participat la discuţii de pace cu fostul preşedinte american Jimmy Carter şi s-a întâlnit cu alţi lideri mondiali, inclusiv cu emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa al-Thani, şi cu diplomatul chinez Wang Kejian, la începutul acestui an.

În luna aprilie, trei dintre fiii lui Haniyeh şi patru dintre nepoţii săi au fost ucişi în raidurile aeriene israeliene, potrivit Hamas.

La momentul respectiv, Haniyeh – care era stabilit în Qatar – a insistat că moartea lor nu va afecta încetarea focului şi negocierile în curs privind ostaticii.

În trecut, mai multe nume importante din cadrul grupării Hamas au fost ţinte pentru armata israeliană, scrie Al Jazeera.

Ianuarie 1996: Israelul l-a asasinat pe liderul militar Hamas Yahya Ayyash în Beit Lahiya din Gaza.

Martie 2004: Liderul spiritual şi fondatorul Hamas, şeicul Ahmed Yasin, a fost ucis de un atac israelian în Gaza.

Aprilie 2004: Succesorul lui Yasin şi co-fondatorul Hamas, Abdel Aziz al-Rantisi, a fost ucis de un elicopter israelian în oraşul Gaza.

Ianuarie 2024: Saleh al-Arouri, înalt oficial Hamas, a fost ucis într-un atac israelian cu dronă în Beirut.

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis în Iran într-un raid asupra reşedinţiei sale din Teheran, potrivit unui comunicat al grupării.

În replică, armata israeliană a declarat pentru CNN şi AFP că nu comentează „rapoartele din presa străină”.

 

Lasă un răspuns