Un nou imobil de locuințe sociale, proiect de peste 10 milioane de euro, realizat pe strada Sobarilor. Emil Boc: „Prin parteneriate naționale, putem realiza noi locuințe în orașele noastre”

Spread the love

  Recent, edilul Clujului Emil Boc semnala că pentru diminuarea efectelor crizei locuirii și construcția de noi imobile în Cluj, dar și alte zone ale țării, este nevoie de eforturi depuse la nivel european, național și local.

Acum, Consiliul Local a aprobat un proiect de peste 10 milioane de euro pentru realizarea de noi locuințe sociale.

 Consilierii locali au aprobat, luni, un proiect de hotărâre ce vizează edificarea unui bloc de locuințe sociale, cu un total de 35 de apatamente de 1, 2 și 3 camere (cu suprafața maximă 100 mp), cu locuri de parcare și adăpost de apărare civilă.

Valoarea totală a investiției este de 55,8 milioane de lei, fără TVA.

 „În privința construcției de locuințe sociale, venim și noi la acest efort, care trebuie să fie unul comun, național, european și local.

 Investim peste 10 milioane de euro în construcția locuințelor sociale de pe strada Sobarilor.

Aici vor fi construite 35 de locuințe, după aprobarea din Consiliul Local.

Ulterior va fi organizată și licitația pentru acest proiect cu caracter social”, a explicat, luni, primarul Emil Boc în deschiderea ședinței de Consiliu Local.

 În iulie 2021, Primăria Cluj-Napoca recepționa lucrările la blocul de locuințe sociale de pe strada Ghimeșului, cu un total de 12 apartamente, locuințe cu caracter social ce au fost ulterior distribuite beneficiarilor.

 Practic, proiectul din zona cartierului Iris, de pe strada Sobarilor, vine să suplinească nevoia de locuințe sociale pentru persoanele cu posibilități reduse, printr-un plus de 35 de apartamente.

De altfel, Primăria mai derulează și alte programe cu caracter social, precum sprijin pentru plata chiriei sau programul social „Alimente”.

 Situația din zona Pata Rât se află în continuare în atenția administrației locale, potrivit lui Emil Boc.

 „În privința locuințelor sociale realizate prin fondurile norvegiene, europene și locale – 2,5 milioane de euro vor fi alocate, probabil, în ședința de Consiliu Local din august, însă deja 109 locuințe au fost achiziționate pentru cei care locuiesc în zona Pata Rât, pentru a ne îndeplini obiectivul de eliminare a situației pe care o avem acolo până în 2030.

Procesul de relocare prin oferirea de locuințe sociale continuă”, a explicat primarul Emil Boc.

 După cum arată primarul Clujului, Asociația Municipiilor din România (AMR) pregătește un plan de acțiune valabil la nivel național pentru construcția de noi locuințe în orașele din țară.

 „Pot să vă spun că, împreună cu Asociația Municipiilor din România, lucrăm la un plan concret pe care vrem să-l punem pe masa Guvernului, pentru parteneriate naționale, public-public și public-privat, de construcție de locuințe în orașele noastre, acolo unde este necesar, prin utilizarea terenurilor pe care ministerele, agențiile, regiile și companiile de stat le dețin în teritoriu.

 Există terenuri care, astăzi, nu sunt în administrarea administrațiilor locale, sunt în proprietatea autorităților centrale, iar prin intermediul parteneriatelor public-public și public-privat, din fonduri europene și cu atragerea mediului privat, putem să rezolvăm una dintre cele mai importante crize care bate la ușa Europei – criza locuirii.

Nicio autoritate locală, de una singură, nu va putea rezolva această problemă, din lipse de resurse.

Este nevoie de un efort concertat.

Criza nu afectează doar România și cred că în viitoarea Comisie Europeană va fi nominalizat un comisar pentru problema locuirii, la acest nivel s-au dus discuțiile în Europa, astfel încât această problemă să fie atacată frontal, cu soluții concrete”, a anunțat Emil Boc.

 La finalul lunii iunie, edilul Clujului a semnalat că, în calitate de reprezentant al Comitetului European al Regiunilor, a solicitat sprijin și măsuri concrete pentru soluționarea pozitivă a problemelor legate de locuire.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns