Laura Buciu Laura Buciu Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Manchester, a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale, serviciile sociale şi comunitare din cadrul consiliului local Leeds după violenţele de joi seara dintre români şi poliţişti.
„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Manchester, s-a autosesizat încă din seara zilei de 18 iulie 2024, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media, şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale, serviciile sociale şi comunitare din cadrul consiliului local Leeds.
De asemenea, consulul general al României la Manchester este în legătură permanentă atât cu familia de cetăţeni români implicată în incident, cât şi cu autorităţile locale de poliţie pentru monitorizarea situaţiei.
În contextul discuţiilor cu cetăţenii români, reprezentantul Consulatului General al României la Manchester le-a recomandat ferm acestora să respecte instrucţiunile autorităţilor locale, să-şi păstreze calmul şi să realizeze demersurile legale pentru clarificarea situaţiei minorilor în cauză, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, dispoziţiile instanţei de judecată, în interesul minorilor”, transmite, vineri, MAE.
Vezi mai multe articole din categoria social În acelasi timp, şi ataşatul pe linia afacerilor interne din cadrul Ambasadei României la Londra este în contact cu omologii.
De asemenea, până la stabilizarea situaţiei din zona în care locuiesc cetăţenii români, consulul general al României la Manchester a fost în legătură directă cu reprezentanţii cultelor religioase din localitate, care au transmis cetăţenilor români aceleaşi recomandări.
„Din informaţiile existente la acest moment, situaţia minorilor nu a fost anterior adusă la cunoştinţa consulatului nici de către părinţii minorilor, motiv pentru care nu au solicitat asistenţă consulară, şi nici de către autorităţile locale.
Consulatul General al României la Manchester continuă dialogul cu familia cetăţenilor români implicaţi în acest caz, cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti pentru a identifica cele mai bune soluţii legale în vederea soluţionării situaţiei cetăţenilor români minori, în condiţii de calm şi siguranţă”, mai arată MAE.
În urma revoltelor din Leeds, un autobuz cu două etaje a fost incendiat, o maşină a poliţiei a fost răsturnată, s-a aruncat cu pietre, iar locuitorii au fost sfătuiţi să rămână în casă, joi seara, în timp ce poliţia a intervenit masiv.
Imaginile filmate în urma violenţelor din zona Harehills au arătat resturi carbonizate ale vehiculelor.
Nu au fost raportate victime în timpul tulburărilor de stradă dintre forţele de ordine şi români.
Poliţia crede că turburenţele au fost „instigate de o minoritate criminală care intenţionează să perturbe relaţiile comunitare”.
Un spectator a declarat pentru Sky News că a condus timp de 50 de minute pentru că a vrut să vadă „cum se face istorie”.
Doamna Cooper, care reprezintă un colegiu din West Yorkshire, a declarat într-o postare pe X: „Sunt îngrozită de scenele şocante şi de atacurile asupra vehiculelor poliţiei şi transportului public din Leeds în această seară.
Dezordinea de această natură nu îşi are locul în societatea noastră”.
La ora 17:00, pe Luxor Street, ofiţerii au răspuns la o „tulburare” care a implicat lucrători ai unei agenţii şi „câţiva copii”.
Poliţia a declarat că mulţimea a început să se adune şi că a fost luată decizia de a îndepărta atât lucrătorii agenţiei, cât şi copiii „într-un loc sigur”, însă situaţia a degenerat.
Proprietarul unui restaurant din Harehills a declarat că dezordinea a fost legată de luarea în îngrijire a copiilor din zonă, adăugând că unii oameni au reacţionat prin aprinderea de focuri şi „aruncând cu pietre”.
Imaginile au arătat un foc aprins în mijlocul unei străzi în timp ce se adunau sute de persoane.
Au fost instalate bariere de-a lungul străzii unde se pare că au avut loc tulburările.
Primarul din West Yorkshire, Tracy Brabin, a mulţumit serviciilor de urgenţă într-o postare pe social media, spunând: „Sunt liniştită că nimeni nu a fost rănit grav, dar le sugerez celor care folosesc acest lucru pentru a inflama tensiunile din comunitate să se mai gândească”.
Parlamentarul local Richard Burgon a declarat: „Mă întorc la Leeds de la parlament şi sunt în contact cu poliţia şi cu locuitorii îngrijoraţi de incidentul în curs de desfăşurare din Harehills.
Poliţia spune că nu au fost raportate victime, dar sfătuieşte oamenii să evite zona în acest moment, dacă este posibil”.
Un purtător de cuvânt al First Bus din Leeds a declarat: „Două dintre vehiculele noastre au fost prinse în dezordinea publică din zona Harehills din Leeds în această seară.
O echipă de la depozitul nostru a fost rapid la faţa locului pentru a oferi sprijin şoferilor şi clienţilor noştri.
Putem confirma că ambii şoferi sunt nevătămaţi şi nu avem rapoarte privind rănirea pasagerilor.
Unul dintre vehiculele noastre a fost incendiat, dar era gol, deoarece clienţii fuseseră transferaţi anterior într-un alt autobuz împreună cu şoferul.
Toate serviciile sunt deviate din această zonă a Harehills pentru siguranţa personalului şi a clienţilor noştri”, a spus el.