Inter – Lazio, meci contând pentru semifinalele din Supercupa Italiei, este programat, vineri, 19 ianuarie, de la ora 21:00, pe King Saud University Stadium din Riad (Arabia Saudită), şi va fi transmis în direct de Prima Sport 2.Inter, deţinătoarea Cupei Italiei, şi Lazio, vicecampioana ultimei ediţiei din Serie A, se întâlnesc în a doua semifinală din Supercupa Italiei.Este pentru prima oară când Supercoppa Italiana se desfăşoară în sistem play-off eliminatoriu şi a treia oară când este programată la Riad (Arabia Saudită), după finalele din 2019 şi 2022 (ultimul act va avea loc pe 22 ianuarie).Inter, care participă la competiţie din postura de câştigătoare a Coppei Italia, a început în forţă 2024, cu două victorii din tot atâtea meciuri disputate, ambele în campionat, 2-1 acasă cu Verona şi 5-1 în deplasare cu Monza.Echipa antrenată de Simone Inzaghi este lider în Serie A după 20 de etape, cu 51 de puncte, cu două mai multe decât a doua clasată, Juventus, şi din ultimele 20 de partide oficiale, disputate în toate competiţiile, a pierdut una singură, 1-2 acasă cu Bologna, în sferturile de finală din Cupa Italiei.Inter a câştigat de şapte ori Supercupa Italiei, ultima oară în 2022, după 3-0 cu Milan într-o finală disputată la Riad (Arabia Saudită), şi a pierdut de alte patru ori în ultimul act al comeptiţiei, cel mai recent în 2011 (1-2 cu Milan).Echipa antrenată de Maurizio Sarri ocupă locul 6 în campionat după 20 de etape, cu 33 de puncte, la unul singur distanţă de poziţiile de Champions League, şi a câştigat toate cele trei meciuri disputate până acum în acest an, două în Serie A, 2-1 în deplasare cu Udinese şi 1-0 acasă cu Lecce, şi unul în sferturile de finală din Coppa Italia, 1-0 cu Roma (considerat a fi fost disputat pe teren propriu).Lazio are în palmares cinci trofee Supercoppa Italiana, ultimul fiind cucerit în 2019, după o finală cu Juventus, scor 2-1, şi a pierdut de alte trei ori în ultimul act al competiţiei, cel mai recent în 2015 (0-2 cu Juventus).Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară în actuala stagiune din Serie A, pe 17 decembrie 2023, când Inter s-a impus pe terenul celor de la Lazio cu 2-0, după golurile marcate de Lautaro Martinez (40) şi Marcus Thuram (67).Superbet oferă cota 2,00 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Inter – Lazio.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol