Incendiu puternic provocat de un trăznet, în localitatea Dealu Mare. Pagube însemnate.

Spread the love

  Un incendiu a pornit în noaptea de 17 spre 18 iulie de la un fulger, care a distrus o gospodărie din Dealu Mare.

 Proprietarul a sunat la 112 în jurul orei 01:50, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de la Huedin și un echipaj din Florești.

Proprietarul a încercat să-și salveze animalele și utilajele agricole din adăpost, reușind să scape o parte din acestea de focul care se extindea.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au desfășurat o intervenție de lungă durată noaptea trecută, pentru a stinge un incendiu care a distrus un adăpost de animale al unei gospodării.

Misiunea a avut loc în localitatea Dealu Mare, comuna Râșca, iar apelul de urgență a venit în jurul orei 01.

50.

Imediat s-au deplasat la fața locului două autospeciale de la Huedin, forțele fiind suplimentate cu un echipaj și de la Punctul de Lucru Florești.

Până la sosirea pompierilor, proprietarul a reușit să salveze o vacă.

Ulterior, au fost salvați alți trei porci.

Din nefericire, alți trei porci nu au putut fi salvați.

Pe de altă parte, au fost distruse numeroase utilaje agricole depozitate în interior, precum și baloți de fân, ceea ce a îngreunat intervenția.

Incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafață de aproximativ 300 de mp, existând posibilitatea să se extindă și la casă.

Din fericire, pompierii au reușit protejarea acesteia.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza trăsnetului”, a transmis ISU Cluj.

Pompierii au reușit să oprească incendiul în jurul orei 9 dimineața.

 Articol scris de Alina PetricCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns