Penélope Cruz spune că nu le-a cumpărat celor doi copii ai ei telefoane mobile și că aceștia nu au nici conturi pe rețelele de socializare, pe care le descrie drept un „experiment crud” la adresa celor mici, relatează Business Insider.„Este atât de ușor să fii manipulat, mai ales dacă ai un creier care încă este în formare”, a declarat actrița în vârstă de 49 de ani într-un interviu acordat revistei Elle.Cruz este căsătorită din 2010 cu actorul spaniol Javier Bardem, cu care are doi copii: o fiică numită Luna, în vârstă de 10 ani, și un fiu în vârstă de 12 ani botezat Leo.Actrița spune că ea și Bardem încearcă să își protejeze pe cât de mult posibil copiii de tehnologie, motiv pentru care aceștia „nu au nici măcar telefoane mobile”.Vorbind despre efectele nocive ale rețelelor de socializare, ea a întrebat retoric în interviul acordat Elle „cine plătește prețul” pentru acestea?„Nu noi, generația noastră, care am învățat poate la 25 de ani cum funcționează un BlackBerry.
Este un experiment crud asupra copiilor, adolescenților”, a deplâns Penélope Cruz.Actrița a dezvăluit de asemenea că protejează cu înverșunare dreptul la intimitate al copiilor ei și că aceștia vor fi cei care decid dacă vor o carieră care să îi aducă în lumina reflectoarelor, precum părinții lor.„Este la latitudinea lor să decidă dacă vor avea un job care este mai expus publicului sau nu.
Pot vorbi despre asta când vor fi pregătiți”, a declarat Cruz.Ultimul ei film, Ferrari, a apărut în cinematografele din România în data de 5 ianuarie, după ce a avut premiera internațională la Festivalul de Film de la Veneția anul trecut.Cruz joacă în lungmetraj rolul Laurei Ferrari, soția legendarului fondator al companiei auto italiene, interpretat de Adam Driver în filmul biografic.