Clujul, sub cod portocaliu de caniculă. Temperaturi ridicate încă din primele ore ale zilei!

Spread the love

  Clujenii nu scapă nici astăzi de căldura infernală, județul Cluj fiind în continuare sub cod portocaliu de caniculă.

Temperaturile au fost ridicate încă din primele ore ale zilei.

  Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 12 iulie, o nouă avertizare cod portocaliu pentru județul Cluj, fiind anunțate temperaturi de până la 40 de grade Celsius.

 „În Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali, valul de căldură va persista și se va intensifica.

Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35.

.

.

40 de grade, iar pe litoral de 32.

.

.

35 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

”, este avertizarea ANM.

 De asemenea, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, încă de la ora 11.

00 au fost înregistrate 29 de grade Celsius, dar s-au resimțit ca și 32 de grade Celsius.

 În acest sens, autoritățile vin cu o serie de recomandări utile: Articol scris de Ilinca DandocziCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns