Actrița era una dintre cele mai cunoscut sex simboluri în anii 50-60.
Încă din copilărie și-a dorit să fie dansatoare, dar și-a început cariera de actriță în 1952.
În 1957 s-a făcut remarcată după ce a jucat în pelicula And God Created Woman, iar mai apoi a devenit râvnită de bărbați și considerată „fructul interzis”.
La vârsta de 24 de ani, Bardot a aflat că este însărcinată, iar în acel moment, lumea i s-a întors cu susul în jos și nu într-un mod bun.
La acea vreme, nu își dorea deloc să devină mamă, dar singurul motiv pentru care a păstrat copilul a fost la insistențele lui Charrier cu care căzuse de acord să se căsătorească.
Din păcate, relația celor doi a devenit un dezastru, la fel și ziua nunții.
În timpul sarcinii a făcut numeroase drumuri la medici pentru a face avort, dar din moment ce această intervenție era ilegală în Franța la acea vreme, niciun medic nu a vrut să se implice.
Ultimul trimestru de sarcină a fost „complet mizerabil” pentru Brigitte Bardot.
Paparazzi se adunau în jurul casei ei sperând să o fotografieze în această ipostază.
Actrița s-a temut să meargă la spital, motiv pentru care a decis să nască acasă.
În cartea ei, Bardot a descris sarcina ca fiind „o tumoră canceroasă”, menționând că a încercat în repetate rânduri să se lovească în burtă pentru a pierde sarcina.
„M-am uitat în oglindă la burta mea plată ca și cum m-aș fi uitat la un prieten peste care urma să închid capacul de la sicriu”.
Vezi AICI de ce și-a părăsit fiul și ce a făcut-o să spună că mai bine ar crește un câine, nu un copil.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro