Keir Starmer anunţă că Ucraina poate folosi rachete britanice pentru a lovi ţinte din Rusia Keir Starmer a spus că depinde de Ucraina să decidă cum foloseşte rachetele Storm Shadow furnizate de Marea Britanie, indicând faptul că ucrainenii vor avea voie să lovească ţinte în interiorul Rusiei.
Prim-ministrul a spus că ajutorul oferit de Marea Britanie a fost „în scopuri defensive”, dar Kievul poate „decide cum să-l desfăşoare în aceste scopuri defensive”, potrivit Sky News.
Bloomberg a raportat puţin mai multe detalii despre răspunsul lui Sir Keir la întrebare, care a venit în timp ce vorbea cu jurnaliştii în drum spre summitul NATO de la Washington.
Vezi mai multe articole din categoria externe Şi publicaţia Bloomberg l-a citat pe liderul laburist spunând că rachetele de croazieră cu rază lungă de acţiune ar trebui „în mod evident să fie utilizate în conformitate cu dreptul internaţional umanitar”.
Fostul ministru de externe Lord Cameron din guvernul conservator care şi-a încheiat mandatul, a făcut comentarii similare despre utilizarea de către Ucraina a rachetelor Storm Shadow la începutul acestui an.
Ruşii au reacţionat după declaraţia noului premier britanic.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că „dacă este adevărat”, atunci „acesta este un alt pas iresponsabil către creşterea tensiunii şi escaladarea situaţiei”.