Viktor Orban susține că este imposibil ca Rusia să atace o țară membră NATO: „Niciun om serios nu poate vorbi”

Spread the love

  Premierul ungar Viktor Orban consideră că este imposibil ca preşedintele rus Vladimir Putin să atace o ţară membră a NATO, informează luni DPA.

 „Niciun om serios nu poate vorbi despre o intenţie a Rusiei de a ataca NATO”, a declarat Orban într-un interviu publicat luni de cotidianul german Bild.

Atacarea NATO este absolut imposibilă – nu numai pentru Rusia, ci pentru oricine din lume – întrucât NATO este de departe cea mai puternică comunitate militară, a afirmat şeful executivului ungar, a cărui ţară a preluat la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Viktor Orban a adăugat că toate ţările NATO susţin clauza securităţii colective, conform căreia un atac împotriva unui membru al NATO va fi considerat un atac împotriva tuturor statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Ruşii au o istorie şi o cultură diferite, precum şi o înţelegere diferită asupra libertăţii şi suveranităţii naţionale decât au europenii, a spus Viktor Orban, care s-a întâlnit cu Putin la Moscova la finalul săptămânii trecute.

„Dar ei sunt raţionali, sunt hiper-raţionali”, a subliniat liderul ungar.

Referitor la alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA, Orban a apreciat că actualul preşedinte american Joe Biden nu va obţine un nou mandat la Casa Albă.

El l-a lăudat pe fostul preşedinte american Donald Trump, pe care l-a numit un „om al păcii”.

„El este un om de afaceri, un om care s-a realizat prin forţe proprii şi are o abordare diferită asupra oricărui lucru.

Şi cred că asta este ceva bun pentru politica mondială.

Să nu uităm şi că el este un om al păcii”, a declarat Orban pentru publicaţia germană.

Viktor Orban este singurul premier dintr-o ţară membră a Uniunii Europene care şi-a exprimat deschis sprijinul pentru Donald Trump înaintea alegerii acestuia ca preşedinte al SUA în 2016.

Cei doi s-au întâlnit în luna martie a acestui an la reşedinţa lui Trump de la Mar-a-Lago (Florida).

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns