Săptămâna trecută, Raed Arafat și colegii de la MAI au organizat un mare chef de chef într-unul dintre cele mai de lux localuri din județul Cluj, chiar dacă ne aflăm într-o perioadă în care creșterea economică pare să încetinească din ce în ce mai mult.
Sub pretextul „celebrării celor 30 de ani de la operaționalizarea primului echipaj SMURD Cluj”, Arafat și colegii de la MAI au organizat o mare petrecere la Wonderland, probabil cel mai scump loc de evenimente din județul Cluj.
Sigur, nu este nici un fel de problemă ca și oficialitățile să se mai distreze din când în când, dar nu pe banii publici.
În acest sens, monitorulcj.
ro a cerut verbal Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj să ni se comunice suma alocată pentru evenimentul din 4 Iulie 2024 de la Wonderland, însă purtătorul de cuvânt al ISU Cluj Cluj ne-a „expediat” imediat spre căsuța de e-mail pentru a formula, în scris, o solicitare de informații în baza Legii 544/2001.
Noi ne-am conformat, deși potrivit art.
8 din Legea 544/2001, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj ar fi trebuit să ne ofere un răspuns pe loc, având în vedere să solicitarea informațiilor a fost făcută verbal.
„Pentru informațiile solicitate verbal funcționării din cadrul compartimentelor de informare și relații publice au obligația să precizeze condițiile și formele în care are loc accesul la informațiile de interes public și pot furniza pe loc informațiile solicitate”, este specificat în art.
8 din Legea 544/2001.
La data de 8 iulie 2024, reprezentanții ISU Cluj au venit cu un răspuns în acest sens, declarând că nu cunosc suma alocată pentru evenimentul de la Wonderland, deoarece ei nu au articol bugetar în acest sens.
Ba chiar mai mult, aceștia au dezvăluit că petrecerea a fost organizat de către Societatea de Medicină de Urgență și Catastrofă din România – Filiala Cluj.
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Avram Iancu” al Județului Cluj nu a alocat nicio sumă pentru eveniment, neavând articol bugetar în acest sens.
Evenimentul a fost organizat de către Societatea de Medicină de Urgență și Catastrofă din România – Filiala Cluj, care este persoană juridică de drept privat, științifică, profesională, nonprofit, independentă de administrația de stat locală și centrală.
”, a transmis ISU Cluj pentru monitorulcj.
ro.
Deci, suma alocată pentru această petrecere „de milioane” rămâne încă un mister.
Articol scris de Ilinca DandocziCitiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro