Temperaturi ridicate, cu maxime de 35 de grade și șanse reduse de precipitații. Prognoza meteo pentru Cluj.

Spread the love

  Sâmbătă, 6 iulie, temperaturile sunt în creștere, astfel că peste zi termometrele vor indica 35 de grade Celsius la umbră.

Vântul va sufla slab spre moderat, cu unele intensificări în zona montană și în estul Transilvaniei.

Cerul va fi preponderent senin, iar temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 35 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 23 de grade Celsius.

 În zona de vest și în sudul țării, disconfortul termic va fi în creștere, iar în a doua parte a zilei cerul va fi marcat de înnorări în zona Carpaților Occidentali unde izolat vor fi posibile averse slabe și descărcări electrice.

În Cluj, vremea va fi plăcută, cu un cer mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

Maxima termică va atinge 29 de grade Celsius, iar cea minimă va indica 14 grade Celsius.

 Duminică, temperaturile cresc simțitor, astfel că în Cluj sunt așteptate 32 de grade Celsius, iar maximele zilei vor indica 36 de grade Celsius.

Vremea va continua să se încălzească, iar temperaturile vor fi în creștere, astfel că vremea caniculară se va instala de săptămâna viitoare, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns