Amănunte de la Tarom despre pasagerul de pe cursa Bruxelles-Otopeni care s-a automutilat: A primit „final warning”, potrivit procedurilor, și s-a luat în calcul și varianta unei aterizări de urgență

Spread the love

Un pasager de pe o cursă TAROM care venea de la Bruxelles la Bucureşti s-a automutilat, după ce echipajul companiei a solicitat intervenţia Poliţiei, întrucât a manifestat pe toată durata zborului un comportament recalcitrant.

Pasagerii au fost coborâţi în siguranţă, pe uşa din spate.

Compania anunţă că intenţionează să depună plângere penală.„TAROM apelează la Codul Aerian al României care încadrează ca faptă penală incidentul provocat de pasagerul îmbarcat pe cursa TAROM RO 374 Bruxelles- Otopeni.

După ce a trecut de controlul de securitate de pe aeroportul din Bruxelles, pasagerul a avut un comportament agresiv verbal şi o atitudine nepotrivită, situaţie care a atras avertismentul final (Final Warning) din partea personalului navigant TAROM, conform procedurilor de zbor”, a transmis, joi, TAROM, într-un comunicat de presă.Potrivit companiei, pentru siguranţa pasagerilor, comandantul, împreună cu echipajul, au luat în calcul inclusiv aterizarea pe aeroporturi de proximitate faţă de ruta de zbor, altele decât cel de destinaţie.„La această variantă s-a renunţat pe măsură ce apăreau perioade de stabilitate comportamentală şi calm manifestate de pasager, după primirea avertismentelor.

După aterizare, atitudinea pasagerului a escaladat, moment în care echipajul a solicitat suport atât din partea echipei de securitate TAROM, cât şi a Poliţiei de Frontieră.

Odată cu sosirea reprezentanţilor Poliţiei, pasagerul a apelat la un gest extrem de automutilare, retrăgându-se în cabina de pasageri clasa Business”, a mai transmis TAROM.Compania explică faptul că, pentru protecţia pasagerilor, s-a asigurat debarcarea acestora pe uşa din spate a aeronavei şi izolarea locului incidentului, pentru a face loc inclusiv echipei medicale, în vederea acordării asistenţei de specialitate pasagerului, internat acum în spital pentru recuperare.„Pe tot parcursul zborului, cât şi la momentul aterizare şi debarcare, prioritatea echipei TAROM a fost siguranţa pasagerilor”, a mai transmis sursa citată.Compania Naţională de Transport Aerian TAROM SA anunţă că evaluează iniţierea unei acţiuni în instanţă împotriva pasagerului, pentru descurajarea acestor manifestări, dar şi pentru recuperarea pagubelor produse.„În conformitate cu Codul Aerian al României, faptele pasagerului se încadrează la fapte penale, care se pedepsesc cu închisoare”, precizează TAROM.„Sperăm că şi autorităţile competente în materie s-au autosesizat şi că vor fi aplicate măsurile necesare astfel încât pasagerii sau personalul oricărui operator de transport, indiferent de tip, să nu mai fie expuşi unor astfel de situaţii”, declară directorul general al TAROM, Costin Iordache.

(News.ro)

Lasă un răspuns