Întâlnirea celor doi lideri s-a făcut la Astana, cu ocazia summitului „Grupului de la Shanghai”.
În timpul nopţii, apărarea antiaeriană ucraineană a doborât toate dronele ruseşti care se îndreptau spre Kiev, a anunţat de şeful Administraţiei Militare a capitalei, Serhi Popka, potrivit Rbc-Ucraina.
Dronele au fost lansate din regiunea Kursk a Rusiei.
„Datorită muncii eficiente a apărării antiaeriene, nici măcar o dronă nu a ajuns la Kiev.
Dronele inamicului au fost distruse la apropierea capitalei”, a spus oficialul, adăugând că nu au fost răniţi, victime sau pagube.
Vezi mai multe articole din categoria social Forţele ruseşti au cucerit ieri încă două sate din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, a relatat grupul independent Deepstate, citat de presa ucraineană.
Acestea sunt satele Sokil şi Voskhod.
Potrivit aceleiaşi surse, trupele Moscovei au câştigat teren în Sotniţky Kozaka, în regiunea Harkov, în Severnoi, în regiunea Doneţk, şi în apropierea satelor Drujba, Evgenivka şi Novopokrovskoe, tot în Doneţk.
Explozii s-au auzit în timpul nopţii la periferia Kievului, în timpul alertei aeriene, din cauza unui atac cu dronă rusească, a anunţat Administraţia Militară a capitalei Ucrainei, adăugând că apărarea antiaeriană a fost activată.
Ukrainska Pravda scrie că atacul a venit din nord.
„Alerta aeriană continuă! În regiune, lângă Kiev, apărarea antiaeriană este operaţională.
Staţi în adăposturi până la sfârşitul alertei”, au comunicat autorităţile.
Potrivit RBC-Ucraina, alarma a sunat în capitală în jurul orei locale 04:13.
Liderii Rusiei şi Turciei s-au întâlnit la un summit al „Grupului Shanghai”, al cărui stat observator este Turcia şi care a avut loc în capitala Kazahstanului, Astana.
„Este posibilă o pace dreaptă în Ucraina”, a fost mesajul lui Erdogan către Putin, transmis în cadrul unei întâlniri faţă în faţă în care liderul turc a reiterat foaia de parcurs a Ankarei.
Dar Erdogan nu poate acţiona ca mediator în discuţiile privind soluţionarea crizei ucrainene.
Cel puţin aşa susţine purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.
„Nu, este imposibil”, a spus el într-un interviu acordat Channel One, când a fost întrebat dacă Erdogan ar putea deveni mediator în discuţiile de pace.
Între timp, creşte presiunea pe Belarus, aliatul strategic al Rusiei.
„Trebuie să cerem ca autorităţile bieloruse să fie trase la răspundere pentru încălcările drepturilor omului şi pentru complicitatea lor în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Unele dintre încălcările comise în Belarus pot fi echivalate cu crime împotriva umanităţii.
Impunitatea ne încurajează să continuăm acţiunile ilegale”.
Ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, a spus asta într-un mesaj citit în numele ţărilor baltice şi nordice la Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU.
Landsbergis a reamintit, de asemenea, situaţia celor peste 1.
400 de prizonieri politici deţinuţi în prezent în Belarus şi a cerut comunităţii internaţionale şi Consiliului pentru Drepturile Omului să lupte pentru ca Minskul să poată fi judecat pentru încălcări regulate ale drepturilor omului în această ţară.