Povestea Bisericii Reformate cu două turnuri, emblemă a stilului clasic clujean. Inspirația lăcașului de cult, provenită din Debrecen.

Spread the love

  Cluj-Napoca este unul dintre orașele cu numeroase și diverse bijuterii arhitecturale.

Acesta este și cazul Bisericii Reformate cu două turnuri, aflată lângă stația de autobuz Constanța, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989.

 Biserica cu două turnuri este una dinte cele mai reprezentative clădiri în stil clasicist din Cluj-Napoca.

Cunoscută ca Biserica din Orașul de Jos, în prezent se află vis-a-vis de regionala CFR, rămânând în picioare din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

În perioada interbelică a reprezentat un loc de destindere pentru clujeni, spațiul dintre biserică și Canalul Morii fiind folosit vara ca teren de tenis, iar iarna ca și patinoar.

                             Prima construcție a bisericii reformate a avut loc în secolul XVII, pe locul unei capele medievale, însă a fost distrusă de atacul mongol din 1690.

În urma numeroaselor extinderi, s-a decis construirea clădirii pe care o știm astăzi.

Biserica reformată a fost construită după modelul bisericii din Debrecen, în prima jumătate a secolului XIX într-un stil neoclasic, după planurile arhitectului Winkler Georg.

În urma decesului său, construcția lăcașului a fost preluată de  arhitectul Kagerbauer Antal.

 Din cauza lipsurilor financiare, credincioșii reformați și proiectanții au pornit o numeroasă strângere de fonduri, care a accelerat stadiul lucrărilor, ducând la realizarea într-un singur an a fundației și a pietrei de temelie.

De asemenea, arhitectul Kagerbauer Antal a schimbat planurile inițiale, ce a dus ca biserica să fie finalizată de abia în 1851.

 Biserica reformată este una dintre cele mai mari lăcașuri de cult din oraș.

Ineditul element este dat de faptul că lățimea depășește lungimea.

Deține de asemenea o fațadă masivă, elegantă, cu numeroase elemente decorative ca și coloanele în stil chiorintian.

Piesa reprezentativă a arhitecturii interioare este orga barocă, ce datează din 1775.

Din cauza condițiilor nefavorite în care a fost ținută aceasta nu mai poate fi folosită în prezent.

 Prima schimbare importantă a bisericii a avut în 1911, când a fost conectată la sistemul electric.

În perioada 1922-1926, au avut loc noi lucrări de renovare, încheiate cu zugrăvirea acesteia.

De atunci, nu au mai fost realizate acțiuni de consolidare a lăcașului, fapt ce explică starea de degradare din zilele noastre.

 Articol realizat de Alina PetricCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns