Marți, Emil Boc, primarul Clujului a declarat în cadrul un intervenții pentru un post de radio local că în circa 90 de zile va fi stabilit un termen pentru depunerea ofertelor pentru tronsonul 2 al centurii metropolitane.
„Urmăresc cu strictețe în fiecare secundă.
Procedura este în validare la SEAP.
Astăzi se împlinesc 20 de zile de când ar fi trebuit să ne dea răspunsul și să se accepte de mâine, de poimâine depunerea de oferte.
Cel mai probabil în 90 de zile va fi stabilit un termen pentru depunerea ofertelor.
Este o chestiune de ore, dacă nu de zile, până când această procedură reluată va merge mai departe cu depunerea ofertelor”, a transmis edilul.
Emil Boc a dat asigurări că proiectul centurii metropolitane rămâne un proiect prioritar pentru descongestionarea traficului din Cluj-Napoca și nu va fi abandonat.
La finalul lunii mai, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de firma CON-A Operations privind decizia de anulare a licitației pentru realizarea tronsonului 2 al centurii metropolitane.
În aprilie Primăria Cluj-Napoca a fost obligată să anuleze licitația pentru că oferta depusă de CON A depășea valoarea stabilită cu circa 30%, iar legea permitea maxim 15%.
Imediat, asocierea formată din firmele CON-A Operations, Dimex 2000, Concelex, Hydrostroy și Automagistral Pivden, a depus contestație la CNSC privind anularea licitației pentru cel de-al doilea tronson al centurii metropolitane din Cluj-Napoca„Singurul ofertant nu a putut merge mai departe pentru că oferta este neconformă și a fost declarată inadmisibilă.
S-a ajuns aici pentru că orice ofertă trebuie să se încadreze în valoarea estimată.
Legea dă posibilitatea, în mod excepțional, ca valoarea maximă să fie majorată cu 15%.
Aceasta, dacă toți ofertanții au depășit valoarea cu maximum 15%”, a explicat primarul Emil Boc.
Decizia CNSC este „respingere pe fond” și va duce la reluarea licitației.
Valoarea proiectului centurii metropolitane a fost majorată deja, tocmai pentru a permite continuarea procedurilor de licitație.
Agenția Națională de Achiziții Publice nu a avizat creșterea costurilor cu 30% a proiectului centurii metropolitane.
Proiectul centurii metropolitane Cluj a fost licitat în două etape.
Valoarea totală a investiției ajunge la 8,6 miliarde de lei cu TVA.
Faza 1 va presupune costuri de 6,1 miliarde de lei, iar Faza II – 2,5 miliarde de lei.
Durata de execuție a lucrărilor pentru fiecare fază a proiectului este de 4 ani, iar termenul total al lucrărilor este estimat la 8 ani.
Articol scris de Aurel-Constantin BîrlibaCitiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro