Inel verde metropolitan, la Cluj-Napoca. Emil Boc: „Susținem această dimensiune sănătoasă, verde, nepoluantă”

Spread the love

  Miercuri a avut loc debaterea publică privind bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2024, care a durat circa cinci ore și în cadrul căreia clujenii interesați au putut veni cu inițiative și propuneri.

Primarul Emil Boc a vorbit joi, la un post local de radio, despre propunerile venite din partea societății civile, în special în ceea ce privește dezvoltarea dimensiunii verzi, nepoluante a orașului.

Edilul a apreciat propunerile ca fiind bune și a arătat că implementarea acestora va fi susținută din bugetul local, astfel încât Clujul să devină un model de bună practică în protejarea biodiversității. Printre propuneri se numără crearea unui inel verde metropolitan, protejarea biodiversității din zona Hoia – Cheile Baciu și realizarea unor grădini comunitare în municipiu. „Pe această dimensiune verde, în dezbaterea de aseară, au fost foarte multe idei bune, bune lansate de către cetățeni și pe care le vom susține, de exemplu a fost o propunere din partea Consiliului Civic Local, o propunere de perspectivă, de a gândi un inel verde metropolitan, care să conecteze mai multe zone verzi din preajma Clujului, după modelul culoarului verde velo-pietonal de pe malul Someșului, și anume Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Apahida, unde pe malul Someșului o să avem această «autostradă verde» dacă o putem numi așa, pentru că este un exemplu de bună practică.

Propunerea de a gândi un inel verde metropolitan, de asemenea, propunerea formulată de către Loredana Peca și Ioana Rus, de susținere a biodiversității pe ceea ce înseamnă zona Hoia – Cheile Baciului, acea zonă să devină una cu adevărat de agrement, de biodiversitate, de a te bucura de natură și de mediul înconjurător.

Vom lucra împreună cu comunele limitrofe pentru ca această zonă să fie în continuare pusă în valoare prin toate mijloacele posibile.

Mai era propunerea domnului Dohotaru, a doamnei Ioana Rus, de a realiza o grădină comunitară, deocamdată un proiect pilot în cadrul proiectului de pe Canalul Morii – Parcul Rozelor, să fie o zonă unde să se poată amenaja o grădină comunitară, în care să susținem această dimensiune sănătoasă, verde, nepoluantă și o vom prinde în cadrul bugetului prin acest proiect de pe Canalul Morii”, a declarat primarul Emil Boc, joi, într-o intervenție telefonică la o emisiune radio.În cadrul dezbaterii pe buget, Loredana Peca, biolog și educator pentru natură, a propus alocarea sumei de 200.000 de lei din buget pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru protejarea Pădurii Hoia-Baciu.

Protejarea zonei include, în opinia biologului, amplasarea de bariere la intrări, restricții urbanistice, valorificarea peisajului natural.Emil Boc și-a arătat deschiderea față de această propunere și a spus că este de acord cu barierele.Potrivit Andreei Mureșan, șefa biroului de strategii urbane, Primăria are în lucru un masterplan pentru Pădurea Hoia-Baciu.

Aceasta vizează o suprafață de 430 de hectare, din care 280 de hectare sunt pe teritoriului unității administrativ-teritoriale Cluj-Napoca, iar restul, la UAT-urile Florești și Baciu.

Documentația va intra în dezbatere publică în prima parte a acestui an. O altă propunere venită de la cetățeni vizează continuarea demersurilor de decopertare a Canalului Morii în municipiu.

Primarul a arătat că, odată cu expirarea contractelor de închiriere a gheretelor din Piața Mihai Viteazu, acestea nu vor mai fi prelungite, iar municipalitatea va începe decopertarea pârâului și în această zonă din oraș.

În prezent, se lucrează la decopertarea Canalului Morii în Parcul I.

L.

Caragiale.„De asemenea, a exista propunerea corectă a Consiliului Civic de a continua decopertarea Canalului Morii, acum am început în zona Parcului I.

L.

Caragiale.

La anul expiră gheretele care au fost date în anii ’90 în zona Pieței Mihai Viteazu.

Contractele nu le mai prelungim după expirare, se va face și acolo decopertarea Canalului Morii, pentru a readuce la normalitate situația de acolo, care, din nefericire, în anii ’90 a luat o altă turnură.

Se va elibera această zonă și vom intra în modernizare”, a mai arătat edilul. Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro

Lasă un răspuns