Irina Begu, învinsă în primul tur la Wimbledon, în urma partidei disputate cu chinezoaica Lin Zhu

Spread the love

  Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă fără drept de apel de chinezoaica Lin Zhu, cu 6-0, 6-4, luni, în prima rundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Zhu (30 ani, 61 WTA) s-a impus după o oră şi 12 minute de joc.

Irina Begu (33 ani, 126 WTA) s-a impus în singura lor confruntare de până acum, în 2019, la Roland Garros, în primul tur, cu 6-1, 6-1.

În meciul de la Wimbledon, chinezoaica a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 14-10, şi mai puţine erori neforţate, 15-23.

Begu s-a ales cu 93.

000 de lire sterline şi 10 puncte WTA.

Anul trecut, Begu a pierdut în turul secund.

Irina Begu va continua la dublu, unde face pereche cu italianca Martina Trevisan, urmând să le înfrunte în primul tur pe favoritele numărul 15, Asia Muhammad (SUA)/Aldila Sutjiadi (Indonezia).

Luni mai sunt programate să joace în primul tur la Wimbledon alte trei românce, Anca Todoni contra sârboaicei Olga Danilovic (italianca Elisabetta Cocciaretto, adversara iniţială, s-a retras, n.

red.

), Sorana Cîrstea împotriva britanicei Sonay Kartal şi Jaqueline Cristian contra canadiencei Bianca Andreescu.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns