Modernizarea liniei de cale ferată Cluj-Episcopia Bihor va crește viteza de deplasare a trenurilor la 120-160 km/h, iar distanța va fi parcursă în circa două ore.
Până atunci însă, circulația feroviară pe distanța Cluj-Napoca-Oradea este închisă timp de aproapre doi ani de zile, iar pasagerii sunt transbordați cu autobuzele.
În perioada 1 iulie 2024 – 30 aprilie 2026, tronsonul feroviar Cluj-Napoca – Aghireșu, LOTUL 1 al obiectivului Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, se va închide total pentru desfășurarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii și suprastructurii pe întregul traseu în lungime de 30,41 km, potrivit unei informări publicate, vineri, de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
În perioada lucrărilor de modernizare a căii ferate de pe segmentul Cluj-Napoca – Aghireșu, Lotul 1, serviciul public de transport de călători va fi asigurat de către operatorii de transport feroviar (OTF) cu autocare, care vor înlocui trenurile, de la 01.
07.
2024 și până la data de 30.
04.
2026, conform programului de circulație stabilit de cei trei operatori – SNTFC CFR Călători SA, SC Interregional SRL și SC Transferoviar Călători SRL.
Cele 53 de autocare puse la dispoziția călătorilor de către operatori vor circula în locul trenurilor conform orarului stabilit de fiecare operator în parte pe anumite distanțe, care asigură legătura rutieră inclusiv cu stațiile de cale ferată de pe loturile 2, 3 și 4, de la Aghireșu la Oradea, potrivit sursei citate.
SNTFC CFR Călători – operator național – 19 autocare pe traseul Cluj-Napoca – Aghireșu – Huedin – Aleșd – Oradea, pe următoarele rute:*Auto 3620 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 3621 Cluj Napoca – Huedin*Auto 3622 Huedin – Aghireş*Auto 3623 Cluj Napoca – Aghireş*Auto 3624 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 3625 Cluj Napoca – Aghireş*Auto 3626 Aleşd – Aghireş*Auto 3627 Aghireş – Aleşd*Auto 3628 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 3629 Cluj Napoca – Aghireş*Auto 3630 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 3631 Cluj Napoca – Aghireş*Auto 3633 Aghireş – Huedin*Auto 3634 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 3635 Cluj Napoca – Aghireş*Auto 3636 Huedin – Aghireş*Auto 3637 Aghireş – Huedin*Auto 3638 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 3639 Huedin – Oradea.
SC Interregional SRL – operator privat – 26 de AUTOCARE pe traseul Cluj-Napoca – Aghireșu – Stana – Huedin – Bratca – Aleșd, pe următoarele rute:*Auto 10550 Huedin – Cluj Napoca*Auto 10551 Cluj Napoca – Huedin*Auto 10552 Huedin – Cluj Napoca*Auto 10553 Cluj Napoca – Huedin*Auto 10554 Huedin – Cluj Napoca*Auto 10555 Cluj Napoca – Huedin*Auto 10556 Huedin – Cluj Napoca*Auto 10557 Cluj Napoca – Huedin*Auto 10558 Huedin – Cluj Napoca*Auto 10559 Cluj Napoca – Huedin*Auto 10560 Huedin – Cluj Napoca*Auto 10561 Cluj Napoca – Huedin*Auto 10562 Huedin – Cluj Napoca*Auto 10563 Cluj Napoca – Huedin*Auto 10564 Stana (Izvoru Crişului) – Cluj Napoca*Auto 10565 Cluj Napoca – Huedin*Auto 10566 Huedin – Cluj Napoca*Auto 10567 Cluj Napoca – Stana (Izvoru Crişului)*Auto 10569 Cluj Napoca – Huedin*Auto 10677 Bratca – Aleşd*Auto 10678 Aleşd – Bratca*Auto 10679 Bratca – Aleşd*Auto 10680 Aleşd – Bratca*Auto 10681 Bratca – Aleşd*Auto 10682 Aleşd – Bratca*Auto 10683 Bratca – Aleşd SC Transferoviar Călători SRL – operator privat – 8 AUTOCARE doar pe traseul Cluj-Napoca – Aghireșu și retur*Auto 10400 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 10401 Cluj Napoca – Aghireş*Auto 10402 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 10403 Cluj Napoca – Aghireş*Auto 10404 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 10405 Cluj Napoca – Aghireş*Auto 10406 Aghireş – Cluj Napoca*Auto 10407 Cluj Napoca – AghireşCălătorii sunt îndemnați să solicite permanent informaţii despre orele de sosire și de plecare ale autocarelor fie din stațiile CFR, fie la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet și, de asemenea, să consulte periodic SITE-urile OPERATORILOR DE TRANSPORT FEROVIAR, pentru informaţii actualizate despre condițiile de circulație: CFR Călători, Interregional Călători/telefon 0264.
596.
775; Transferoviar Călători/telefon 0238.
434.
380.
Lucrările de electrificare și reabilitare a căii ferate pe tronsonul feroviar Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră Ungaria (166,2 km) sunt finanțate din fonduri nerambursabile PNRR, cu o valoare totală pe cele 4 loturi de 7,68 miliarde de lei, fără TVA, și au termen estimat de finalizare anul 2026.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro