În următoarele patru săptămâni, temperaturile se anunță mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, mai ales în regiunile sudice ale țării, potrivit prognozei de specialitate emise vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit specialiştilor, în săptămâna 17 – 24 iunie 2024, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice.
De asemenea, regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Pentru săptămâna 24 iunie – 1 iulie 2024, sunt anunţate temperaturi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, dar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Potrivit ANM, în intervalul 1 – 8 iulie 2024, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui specific pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
De asemenea, în cursul săptămânii 8 – 15 iulie 2024, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
În acelaşi timp, cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mai mare parte a teritoriului.
Estimările meteorologice pentru cele patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, fiind estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.
ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.