Două profesoare de la Școala Gimnazială Zamostea din Suceava se acuză reciproc de loviri.
Conflictul ar fi pornit după ce una dintre ele, care este directoarea școlii, nu ar fi lăsat-o pe colega sa să semneze condica, relatează Monitorul de Suceava.
Conflictul a avut loc joi, 13 iunie, iar la școală a fost chemată Poliția și un echipaj de la Ambulanță.
Una dintre profesoarele implicate în conflict, Ioana Cojocariu, spune că a vrut să semneze condica de dimineață, însă directoarea școlii, Aurelia Ursaciuc, nu ar fi lăsat-o.
„De asemenea, am întrebat-o de ce a organizat ședința în timpul orelor de curs, colegii nu trebuiau să fie la ore, așa cum m-a trimis ea pe mine? Țipa, amenința și am vrut să o filmez, moment în care s-a năpustit asupra mea.
A vrut să-mi smulgă telefonul, apoi s-a izbit pe jos ca și cum aș fi împins-o eu.
Eu nu am atins-o”, a declarat Cojocariu jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava.
Profesoara susține că a fost zgâriată pe piept și că a decis să cheme ambulanța.
Medicul de pe ambulanță i-a spus că are contuzie toracică și i-a recomandat să meargă la medicul legist, explică profesoara, care a chemat și Poliția.
Directoarea școlii nu a vrut să comenteze situația, însă a precizat că se află la spital.
Reprezentanții poliției au transmis că se fac cercetări pentru „lovire și alte violențe” la Școala Gimnazială Zamostea, conform sursei citate anterior.
În ultimii ani, școala din Zamostea a fost în centrul a numeroase conflicte între profesori.
Schimbările de la vârful instituției nu au făcut decât să alimenteze starea de încordare din școală, notează Monitorul de Suceava.