Diana Șoșoacă a intrat în Parlamentul European, potrivit rezultatelor parțiale ale alegerilor de duminică, iar acolo va putea alege să se alăture unui grup politic – dacă va fi primită – sau să rămână neafiliată.
Publicația pe teme europene Politico sugerează, în glumă, că Șoșoacă, alături de alți politicieni excentrici din statele europene, ar putea forma un grup al „ciudaților sau „trăsniților”.
Politico enumeră mai mulți eurodeputați proaspăt aleși care au avut de-a lungul timpului poziții extreme, rasiste sau doar un comportament excentric.
Printre ei se numără o vedetă cipriotă care s-a remarcat pe YouTube, un cântăreț anticorupție din Bulgaria, proprietara unei măcelării din Grecia pe care aproape nimeni nu a văzut-o vreodată și un fost pilot de curse acuzat că a folosit salutul lui Hitler.
Aceștia sunt „cei mai nebuni, mai trăsniți sau de-a dreptul ciudați” europarlamentari aleși la sfârșitul săptămânii trecute.
Și dacă și-ar uni forțele, ar îndeplini toate criteriile pentru a forma propriul lor grup politic, scrie publicația.
Când vine vorba despre Șoșoacă, Politico observă că în 2021, Sputnik, o instituție media rusă de stat, a desemnat-o drept politicianul anului în România.
Acum, ea vine la Bruxelles.
Politiciana anti-vaccin a câștigat un loc în Senatul României pe lista Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), dar de atunci a fost exclusă din acest partid și s-a alăturat unuia considerat încă și mai radical: S.
O.
S România, scrie Politico.
Șoșoacă a fost criticată pentru vizitele sale la ambasada Rusiei și pentru că a susținut revenirea la o „Românie Mare”, al cărei teritoriu ar cuprinde și părți din Bulgaria, Moldova și Ucraina.
Un proiect de lege din 2023 pe care l-a depus pentru a revendica suveranitatea asupra unor părți din Ucraina a adus-o pe lista de sancțiuni a țării, mai amintește publicația.
Pe lista Politico se mai află Fidias Panayiotou, un YouTuber cipriot în vârstă de 24 de ani care în trecut s-a filmat cerșind pentru bilete de tren în India și Japonia.
El a făcut senzație la alegerile europarlamentare organizate de țara sa, obținând aproape 20% din voturi și asigurându-și un mandat în Parlamentul European.
În grup ar mai putea intra Galata Alexandraki, o femeie de 76 de ani, o crescătoare de vite pensionată, care conduce o măcelărie în Alexandroupolis, în nordul Greciei.
Nu există fotografii cu ea online.
Dar este atât de cunoscută la nivel local încât nu a făcut campanie și nici nu a dat vreun interviu – și totuși a câștigat un loc pentru partidul naționalist Soluția Greacă.
Ea nu a spus încă dacă va ocupa acest loc.
Pe lista Politico se mai află Ilaria Salis, o profesoară italiană în vârstă de 39 de ani și activistă antifascistă, acuzată de tentativă de omor după ce ar fi atacat persoane la un eveniment de extremă dreapta din Budapesta.
Încarcerată în Ungaria, cazul ei a provocat un incident diplomatic atunci când a apărut într-o sală de judecată cu mâinile și picioarele în cătușe.
În aprilie, Alianța Verzilor și a Stângii (AVS) a anunțat că o va adăuga pe lista lor pentru alegerile europene – ideea fiind că, în cazul în care ar câștiga un loc, Salis ar beneficia de imunitate parlamentară și, teoretic, ar fi eliberată.
Ea a fost aleasă și acum este protejată de imunitate.
Grzegorz Braun, este un alt potențial membru al grupului excentric.
Membru al partidului de extremă-dreapta Confederația, el are o înclinație pentru distrugerea simbolurilor religioase.
El a stins în mod o menorah de Hanukkah în parlamentul polonez, condamnând Festivalul Luminilor ca fiind un „cult satanic” (și s-a referit la evreii polonezi ca fiind „dușmanii Poloniei”), iar anul trecut a vandalizat un brad de Crăciun împodobit cu globulețe cu steaguri ale UE și Ucrainei.
Milan Mazurek, un politician slovac de extremă dreapta, în vârstă de 30 de ani, este al doilea europarlamentar de pe lista Partidului Republicii (celălalt europarlamentar, Milan Uhrík, este prea extremist pentru grupul Identitate și Democrație).
Mazurek a fost condamnat pentru remarci rasiste la adresa romilor, iar un fost coleg de școală l-a citat pe Mazurek care ar fi spus că Holocaustul a fost o înșelătorie, că a zâmbit când a vizitat lagărul morții de la Auschwitz și că în tinerețe obișnuia să bată romi.
Hristo Petrov, o vedetă pop din Bulgaria, cunoscut sub numele de Itzo Hazarta, a câștigat un mandat de deputat în Bulgaria pentru partidul We Continue The Change.
Melodiile sale au adunat milioane de vizionări online și au devenit coloana sonoră a protestelor anticorupție.
Filip Turek și-a dus dragostea pentru mașini la un nou nivel.
Partidul său, o alianță între gruparea cehă „Přísaha” și „Automobiliștii pentru ei înșiși”, dorește să oprească introducerea monedei euro în Republica Cehă și a făcut campanie împotriva imigrației și a Pactului Verde.
Dar pe pagina sa de Facebook, Turek evidențiază doar una dintre țintele campaniei partidului: Anularea planului de interzicere a mașinilor cu motoare cu combustie.
Automobilismul este, potrivit lui Turek, „destinul” său.
Fost pilot de curse, el și-a făcut un renume și ca pasionat colecționar de mașini scumpe și ca fondator și președinte al Clubului Jaguar din Republica Cehă.
El a fost eliminat din dezbaterile preelectorale atunci când poliția a lansat o anchetă după apariția unei imagini care părea să-l arate făcând salutul nazist.