Preşedinţii american Joe Biden și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au semnat joi, la summitul G7 din Italia, un acord bilateral de securitate, pe 10 ani, menit să întărească apărarea Ucrainei în faţa invaziei ruse, informează Reuters.
Textul acordului menţionează că înţelegerea între Washington şi Kiev este considerată un pas către aderarea Ucrainei la NATO.
Conform documentului, în cazul unui atac armat împotriva Ucrainei sau al unei ameninţări cu un astfel de atac, oficialii americani şi ucraineni se vor întâlni în maximum 24 de ore pentru a stabili ce mijloace suplimentare de apărare sunt necesare.
Statele Unite îşi reafirmă prin acord sprijinul pentru apărarea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
„Pentru asigurarea securităţii Ucrainei, ambele părţi recunosc că Ucraina are nevoie de o forţă militară semnificativă, de capacităţi solide şi de investiţii susţinute în baza industrială a apărării, în conformitate cu standardele Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord”, consemnează acordul, potrivit Agerpres.
„Statele Unite intenţionează să asigure sprijin pe termen lung cu echipamente, instruire şi consiliere, susţinere, informaţii, securitate, industrie de apărare, mijloace instituţionale pentru a contribui la dezvoltarea forţelor ucrainene de securitate şi apărare capabile să apere o Ucraină suverană, independentă, democratică şi să descurajeze viitoare agresiuni”, mai scrie în acord.
Articolul 5 al Organizației Tratatului Nord-Atlantic prevede că orice atac împotriva unuia din statele membre este un atac împotriva tuturor.
Zelenski, care a semnat tot la reuniunea la vârf de la Borgo Egnazia un acord bilateral de securitate şi cu Japonia, insistă de multă vreme ca ţara sa să fie primită în NATO, însă aliaţii occidentali nu au mers deocamdată până acolo.
După mai mult de doi ani de la declanşarea invaziei ruse, Ucraina a semnat 15 acorduri similare cu promisiuni de susţinere pe termen lung din partea aliaţilor săi, inclusiv cu Marea Britanie, Franţa şi Germania, notează Reuters.
„În 2024, Japonia va furniza Ucrainei 4,5 miliarde de dolari şi va continua să ne susţină pe toată durata de 10 ani a acordului”, a precizat Zelenski, într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X, referindu-se la înțelegerea semnată cu Tokyo.
Acordul cu Japonia, a adăugat Zelenski, prevede asistenţă în domeniul securităţii şi apărării, ajutor umanitar, cooperare tehnică şi financiară.
De asemenea, liderul ucrainean a mulţumit Japoniei pentru „solidaritatea de neclintit” şi angajamentul său faţă de apărarea dreptului internaţional.
Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.
ro