Irina Begu, eliminată de una dintre favorite în optimi la WTA Valencia

Spread the love

Irina Begu a fost eliminată în optimile turneului WTA de la Valencia, după ce a fost învinsă în trei seturi de Darja Semenistaja, scor 6-3, 3-6, 4-6.

Irina Begu și-a încheiat parcursul la turneul WTA de la Valencia.

Jucătoarea clasată pe locul 131 în ierarhia WTA a cedat în trei seturi în duelul cu Darja Semenistaja, a opta favorită, în urma unui meci ce a durat două ore și 20 de minute.

Pentru prezența în optimi, Irina Begu va primi un cec în valoare de 1,740€ și 15 puncte în ierarhia WTA la simplu.

În faza sferturilor, Darja Semenistaja va înfrunta câștigătoarea duelului dintre Viktoriya Tomova (1) și Oksana Selekhmeteva.

BBVA Open Internacional de Valencia este un turneu din categoria WTA 125 ce se desfășoară în perioada 10-16 iunie.

Se joacă pe zgură și este dotat cu premii totale în valoare de $115,000.

Campioana en-titre este Mayar Sherif.

Lasă un răspuns