Aproape jumătate dintre adolescenții din mediul rural afirmă că nu au fost niciodată într-o tabară de vară la munte și patru din zece spun că n-au făcut niciodată o drumeție pe munte.
Mai mult decât atât, peste o treime dintre respondenți nu au fost nici în concediu cu familia la munte sau la mare.
Cifrele studiului World Vision România arată o realitate tristă.
Mulți dintre copiii din mediul rural nu au ieșit niciodată din satul lor, iar adolescenții se simt singuri vară, de multe ori preocuparea lor fiind îngrijirea gospodăriei.
Un sfert dintre respondenți au spus că se simt singuri sau se plictisesc în vacanța de vară.
Dintre adolescenții care au fost totuși într-o tabără de vară, 64% spun că au mers în taberele organizate prin intermediul Fundației World Vision România, iar 23% au mers în tabără cu școala.
Astfel, World Vision lansează campania de strângere de fonduri „Muntele te surprinde.
La fel și viața de după liceu” și vrea să ducă 1000 de adolescenți din rural în tabere și drumeții pe munte.
Oricine vrea să dăruiască experiența unei tabere la munte unui adolescent din mediul rural o poate face online, într-un minut, AICI sau prin SMS la 8864 cu textul SPERANTA (4 euro/ lună).
„Educația stă la baza programelor noastre, iar educația prin experiențe, prin joc, prin explorare este esențială.
Fiecare dintre noi ne amintim acel prim moment în care am văzut marea, muntele, un oraș nou sau o țară străină.
Experiențele ne formează și ne fac ceea ce suntem astăzi.
Din păcate însă, copiii din mediul rural rămân de foarte multe ori doar cu experiențele din satul lor.
Dreptul la timp liber este unul dintre drepturile fundamentale menționate în Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului.
În plus, timpul liber și experiențele sunt piloni de bază ai dezvoltării armonioase a unui copil.
Joaca și experiențele sunt, de fapt, un aspect pe care-l tratăm foarte serios în programele noastre”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv al fundației World Vision România.
Taberele de vară sunt organizate în cadrul programului „Vreau în clasa a 9-a”, program pentru liceeni care a fost implementat încă din 2008 ca răspuns la o nevoie acută a adolescenților din mediul rural: aceea de a-și continua studiile la liceu.
Unul dintre beneficiile oferite elevilor din cadrul programului este posibilitatea de a participa la o tabără de vară anuală, desfășurată într-o locație montană, în perioada iulie-septembrie.
Taberele au un istoric de peste 14 ani si reprezinta una dintre activitățile majore de la nivelul programului ce aduce împreună sute de elevi de liceu din mediul rural, prin activități recreative și de învățare prin joc.
Conform sondajului, în topul asteptarilor elevilor care vor participa în taberele World Vision România se află serile de film, foc de tabără și drumețiile pe munte.
Studiul World Vision România povestește despre Diana.
Într-un mic sat din județul Vâlcea locuiește Diana.
Este elevă în clasa a noua, iar în spatele personalității sale timide se ascunde o fire artistică, dar și o mare dorință: aceea de a merge pentru prima dată într-o tabără.
La fel ca mulți alți copii și adolescenți din mediul rural, Diana nu a avut până acum oportunitatea de a merge într-o tabără.
Își amintește vag de un traseu montan pe care l-a parcurs cu mulți ani în urmă cu părinții săi, dar niciodată împreună cu alți colegi de vârstă ei.
În vacanțele de vară, după ce își ajută părinții la treburile gospodărești, își dedică timpul rămas pasiunilor sale: pictatul și desenatul.
În imaginația ei, însă, Diana se plimbă alături de colegii ei prin natură și stă la povești cu aceștia în jurul unui foc de tabără.
Pentru că este o fire timidă și nu îi e ușor să vorbească în fața mai multor oameni, se gândește că o tabără ar ajuta-o mult în a-și găsi curaj pentru socializare: „Mi-ar plăcea enorm să merg într-o tabără.
Îmi imaginez că va fi distractiv, că ne vom plimba prin natură și poate vom face un foc de tabără și să spunem povești”.
Pentru tinerii ca Diana, activitățile de educație non formală, precum taberele de vară, reprezintă o posibilitate de creștere a încrederii de sine, a sentimentului de siguranță, a resurselor necesare continuării educației.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro