Marcarea anuală a zilei donatorului de sânge favorizează creşterea gradului de conştientizare a necesităţii de sânge şi produse sanguine sigure şi, de asemenea, reprezintă un prilej pentru a mulţumi donatorilor de sânge voluntari, neplătiţi, pentru gestul lor salvator de vieţi.
Consiliul Județean Cluj susține, la fel ca în anii precedenți, demersurile prin intermediul cărora se marchează, în data de 14 iunie, Ziua Internațională a Donatorului de Sânge.
Astfel, în semn de solidaritate cu toți donatorii de sânge, care aleg să fie alături de semenii aflați în situații medicale dificile și să contribuie prin gestul lor la salvarea vieții celor suferinzi, în seara zilei de vineri, 14 iunie, sediul Consiliului Județean Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, pe Calea Dorobanților nr.
106, precum și stadionul Cluj Arena, aflat în proprietatea și administrarea forului administrativ județean, vor fi iluminate în culoarea roșie.
„Este un bun prilej pentru a readuce în atenția cetățenilor importanța donării de sânge și de componente sanguine.
Încurajăm, o dată în plus, toate persoanele care pot dona să facă acest simplu gest, dar cu o importanță aparte pentru pacienții internați în spitale, și să doneze sânge, dar mai ales trombocite.
Donează sânge, fii erou!”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Cei care doresc să dea o șansă în plus vieții și sănătății pot dona la Centrul de Transfuzie Sanguină, situat în Cluj-Napoca, pe strada Nicolae Bălcescu, la nr.
18, între orele 07.
30 și 13.
30.
De altfel, între Consiliul Județean Cluj și Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof.
Dr.
C.
T.
Nicolau” a fost încheiat un Protocol de colaborare în vederea sprijinirii desfășurării unor acțiuni de donare de sânge.
În baza acestuia, Consiliul Județean Cluj se implică activ în campaniile de conștientizare derulate la nivelul județului Cluj și care au drept principal obiectiv creșterea numărului donatorilor de sânge.
Decizia marcării Zilei mondiale a donatorului de sânge s-a luat la cea de-a 58-a reuniune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la care statele membre şi-au declarat în unanimitate angajamentul şi sprijinul pentru donarea voluntară de sânge.
Prima Zi mondială a donatorului de sânge s-a sărbătorit în 2004 la Johannesburg, Africa de Sud.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro