Rezultat spectaculos la alegerile din Săcuieni. După renumărarea voturilor, primarul UDMR are un vot în plus faţă de adversarul de la AMT, ieşit iniţial câştigător.

Spread the love

  Rezultatul votului pentru funcția de primar al orașului Săcueni s-a schimbat spectaculos în urma renumărării voturilor, cerută de primarul UDMR Béres Csaba.

 Adversarul său de la AMT, Boros Dávid, avea un avans de 9 voturi, în urma acestei operațiuni edilul a trecut pe primul loc.

Sute de locuitori ai oraşului Săcuieni au protestat luni dimineaţa în faţa Primăriei, pentru că au fost nemulţumiţi de faptul că Biroul Electoral de Circumscripție nu a publicat rezultatele numărării voturilor, în condițiile în care candidatul AMT Boros Dávid ar fi ieșit câștigător cu 9 voturi în fața primarului UDMR Béres Csaba.

BEC Săcueni a adoptat o hotărâre prin care rezultatul votării a fost „răsturnat”, așa încât edilul și-a surclasat adversarul cu un vot, potrivit ebihoreanul.

ro.

Hotărârea de la BEC Săcueni nu a fost publicată nici marți dimineață, dar liderul AMT Bihor, Csomortányi István, a precizat că ea a fost adoptată în urma renumărării voturilor, cerute de Béres.

„La renumărare, într-o secție de votare au fost anulate 3 voturi pentru dl Boros, pe motiv că buletinele de vot nu aveau ștampila de control a secției, deci diferența de voturi inițială a scăzut de la 9 la 6.

Într-o altă secție, în teancul de voturi pentru dl Boros au fost găsite 3 buletine de vot ștampilate pentru dl Béres și acestea au fost scăzute de la dl Boros și adăugate la dl Béres, prin urmare între cei doi situația a devenit egală.

În sfârșit, într-o altă secție s-a mai găsit un vot pentru dl Béres, așa încât acum acesta are un vot în plus față de dl Boros”, a explicat Csomortányi.

Liderul AMT a afirmat că, în aceste condiții, formațiunea pe care o reprezintă urmează să depună, la rândul ei, o contestație la Biroul Electoral Județean Bihor.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns