Masele de aer cald aflate deasupra Africii de Nord şi a centrului regiunii mediteraneene se îndreaptă spre est şi vor duce la o creştere a temperaturilor până la 45 de grade Celsius în unele zone din Grecia şi Turcia, de marţi până vineri, transmite marți agenţia DPA, citată de Agerpres.
Cele mai ridicate temperaturi sunt aşteptate miercuri şi joi, înainte ca mercurul din termometre să scadă, la sfârşitul săptămânii, potrivit meteorologilor eleni.
Începând de marţi, şcolile din unele regiuni ale ţării s-au închis la ora 11:30 sau vor rămâne complet închise, în situaţia în care municipalităţile locale decid că temperaturile sune prea ridicate.
Ministerul Muncii din Grecia a făcut apel la persoanele din sectoarele public şi privat să lucreze de acasă, în cazul în care acest lucru este posibil.
Pentru numeroşii turişti aflaţi în această perioadă la Atena, Crucea Roşie din Grecia a amenajat standuri în piaţa centrală Syntagma şi la Acropole, unde personalul distribuie gratuit apă.
Populaţia este sfătuită să evite să iasă afară la orele amiezii, să bea multă apă, să evite alcoolul, să nu mănânce exagerat şi să nu facă exerciţii fizice viguroase în aer liber.
Numeroase oraşe şi municipalităţi din Grecia au decis deschiderea unora dintre clădirile publice, dotate cu aer condiţionat, persoanelor fără adăpost şi nevoiaşe şi celor care nu dispun de aer condiţionat acasă.
Autoritățile din Grecia au emis de asemenea prima alertă de risc mare de incendii pentru vara aceasta.
Serviciul de meteorologie din Turcia a avertizat, de asemenea, asupra valului de caniculă, care va lovi cu precădere vestul ţării, unde sunt prognozate temperaturi în jur de 45 de grade Celsius.
Meteorologii turci au îndemnat populaţia să evite să iasă afară între orele 11:00 şi 16:00, în special persoanele în vârstă, copiii şi bolnavii cronici.