OPINIE Ce se întâmplă mai departe nu doar cu independentul susținut de Dreapta Unită, Nicușor Dan, dar și cu Bucureștiul? Este el, potrivit informațiilor din interior, tentat de Cotroceni.
Ce propune Nicușor Dan orașului și ce vrea să dea la schimb?Nicușor Dan a câștigat Primăria Capitalei la o diferență uriașă față de Gabriela Firea.
Nici în scenariile cele mai optimiste ale taberei matematicianului, nimeni nu se aștepta la o așa diferență.
Cum a reușit actualul edil această victorie în condițiile în care în continuare nu este apă caldă, problema traficului nu este rezolvată, iar marea schimbare așteptată nu s-a produs?H2: Orașul care nu mai speră în nimic peste noapteO explicație este faptul că, după un lanț lung de promisiuni fanteziste – de tipul rezolvăm problema traficului în trei luni – bucureștenii au ajuns la maturitate și au înțeles că problemele sistemice ale Bucureștiului nu se pot rezolva peste noapte.
Plus că oamenii au văzut că lucrurile încep să se miște.
Da, încă sunt probleme mari cu apa caldă, în iarnă au fost cu căldura, oamenii se spală la lighean, dar în tot orașul sunt șantiere deschise la termoficare, km întregi de țevi vechi care sunt înlocuite cu altele noi.
La fel și la șinele de tramvai, sunt zone unde tramvaiul sare de pe șine, dar în primăvară a început șantierul la linia 5, s-au scos șinele vechi, iar acum se montează deja cele noi.
Pentru București este o performanță.
H2: Atitudinea față de rechinii imobiliari este un punct de contact cu propriul publicHerăstrăul arată îngrozitor, însă în Cișmigiu și Tineretului lucrurile s-au schimbat mult în bine.
Nu mereu, unele decad temporar, însă își revin.
Pe scurt, oamenii au văzut speranța că în București se poate trăi mai bine.
Pe lângă asta, Nicușor Dan a primit puncte bonus și pe lupta cu rechinii imobiliari.
Nu a dat niciun PUZ în primul mandat și a luptat în instanță să oprească proiectele imobiliare nocive deja aprobate.
S-au produs îmbunătățiri la transportul în comun – tramvaiele noi, autobuzele electrice, troleibuzele noi.
Oamenii văd când lucrurile se schimbă în bine.
O altă explicație este că doi dintre contracandidații săi – Firea și Piedone – sunt persoane care stârnesc o emoție puternică, polarizează.
Ei și-au mobilizat și propriul public, dar și pe cei care-i detestă.
După cum și Nicușor are criticii săi consecvenți.
H2: Ce cred oamenii despre elCa reporteră pe problemele administrației locale, am interacționat de-a lungul anilor cu oamenii din oraș.
Când se referă la Nicușor Dan, oamenii simpli care-l agrează îl percep ca pe un om onest, educat, modest, cu bun-simț și că nu este un personaj corupt.
Este un atribut diferențiator în peisajul politic de azi.
Ceva de neprețuit în peisajul cu primari aleși din pușcărie sau cu mai multe dosare penale, unde vedem ignoranță, ipocrizie și aroganță la fiecare pas.
Nicușor Dan nu se așteaptă ca lucrurile să fie simple.
Următorii 2 ani vor fi crunți, iar informații din tabăra lui Nicușor Dan arată că primarul are planul configurat.
A luat în calcul că vor fi în continuare probleme majore cu apa caldă și căldura – un pic mai bine ca iarna trecută, dar nimic spectaculos, fiindcă într-o rețea făcută ciur e imposibil să schimbi țevile fără să destabilizezi și mai mult sistemul.
Traficul va fi mai rău decât este deoarece până la finalul anului vor începe șantierele pentru schimbarea celor 50 de km de linie de tramvai – sunt afectate toate zonele Bucureștiului, marile bulevarde.
În plus, vor începe și lucrările pentru semaforizarea inteligență, care și ele vor afecta traficul.
Planul lui Nicușor Dan este ca, după încă 2 ani de sacrificii, în București va fi cu adevărat mai bine pe cele două paliere.
H2: Pe ce mizează în mod realPrimarul a promis că în al doilea mandat vor începe mai multe lucrări de consolidare – restanță majoră din primul mandat.
În plus, vor începe lucrările la drumurile radiale, noi conexiuni între București și comunele satelit, se vor face lucrările de reparații în Herăstrău – ajuns rușinea orașului.
Va crește numărul de benzi unice pentru transportul în comun – unele pe liniile de tramvai reabilitate – se vor face piste de biciclete, se vor cumpăra 250 de tramvaie noi și troleibuze noi.
Vor fi toate făcute? Mintea de matematician a lui Nicușor Dan gândește în probabilități.
Dacă o parte importantă a acestor lucrări se vor finaliza în următorii 4 ani, atunci strategia lui este ca schimbarea să devină, în sfârșit, vizibilă.
Abia atunci, speră echipa primarului, acest oraș printre cele mai populate din UE, iubit de mulți, cu o dezvoltare spectaculoasă și haotică, va deveni un București modern și atractiv nu pentru o minoritate, ci pentru marea majoritate a cetățenilor săi.
Acesta este planul lui Nicușor Dan.
H2: Câteva dintre riscuriRiscurile noului mandat rămân spațiile verzi retrocedate – unde în Parlament se face presiune să poată fi betonate – și dezvoltarea urbanistică, aprobarea noului PUG și a planurilor de protecție pentru zonele protejate.
Nicușor Dan s-a pregătit pentru lupte în zona gestionării presiunii urbanistice date de proiectele imobiliare nocive aprobate de vechile administrații, care se află în litigiu.
Plus PUZ-urile coordonatoare de Sector care încă nu au decizii definitive de anulare.
Dacă prin Codul Urbanismului se reușește transferarea PUZ-urilor la Sectoare, atunci Nicușor Dan nu va mai avea control pe această zonă, singura șansă fiind tranșarea în instanță.
O problemă majoră este și cum va obține o majoritate.
Ca noul PUG să fie aprobat, ca proiectele de infrastructură să treacă, Nicușor Dan are nevoie de majoritate în Consiliul General.
Cea mai fezabilă soluție ar fi o alianță de dreapta ADU – REPER – PNL, dar depinde, în primul rând, de cum se împart mandatele la redistribuire.
Însă pentru exproprieri, achiziții de terenuri, este nevoie de două treimi, iar asta implică votul PSD, PUSL sau AUR.
Rămâne de văzut cu cine va reuși primarul general să aibă majoritate.
Discursul de asumare a victoriei a fost ferm, dur și calculat.
Primarul a cerut referendum pentru ca bucureștenii să decidă cum se vor împărți banii între Primăria Capitalei și Primăriile de Sector.
Și pentru cum se reîmpart atribuțiile pe urbanism.
Asta e o schimbare majoră de atitudine.
Dacă în mandatul trecut a fost mult mai stângaci și părea că merge tot timpul pe sârmă, ca să nu deranjeze echilibrul între USR și PNL, ca să nu piardă majoritatea și să lase uși deschise, de data aceasta Nicușor Dan anunță că are inițiativă.
E parte din plan, conform informațiilor din interiorul Primăriei.
Dar va exista acest nou Nicușor Dan, dincolo de intențiile declarate?H2: Orașul ca agenție de plățiLupta dintre organismul Bucureștiului și părțile sale componente, între Municipalitate și Sectoare, nu e nouă.
Și Gabriela Firea și voci din PNL au vorbit de multe ori despre împărțirea incorectctă a banilor între Sectoare și Capitală, despre legea Capitalei, însă nu s-a făcut nimic.
De ce? Pentru că, prin Sectoare, partidele își asigură o împărțire a puterii, deciziilor și banilor.
Poate un partid pierde un sector, dar sigur mai rămâne cu unul sau face o majoritate în Consiliul Local.
Mai ales într-o coaliție, redistribuirile de influență prin sectoare sunt necesare ca să funcționeze ambivalența politică PSD – PNL.
H2: Jumătate din buget se duce pe agentul termic și pe transportul publicPractic s-a ajuns în situația în care Primăria Capitalei a devenit un fel de agenție de plăți.
De exemplu, pentru subvenția termică și cea a transportului public se duc aproape 3 miliarde din bugetul de 6 miliarde.
Din restul rămas se plătesc iluminatul public, dezinsecția, întreținerea drumurilor, funcționarea instituțiilor de cultură, servicii sociale și voucherele introduse de fosta administrație.
H2: Adevărata temere a lui Nicușor DanPractic, la Primăria Generală nu mai rămân bani pentru investiții majore, care să împingă orașul înainte.
Astfel au ajuns primăriile de Sector să facă pasaje, lucrări mari de infrastructură.
Conform legii de astăzi, sectoarele au la dispoziție bugete uriașe și mult mai puține atribuții.
De exemplu, cele 6 Primării de Sector au într-un an undeva între 10 și 15 miliarde lei împreună, iar Primăria Capitalei undeva la 10 miliarde.
În funcție de inspirația primarului, Sectoarele cheltuie de multe ori banii pe tichii de mărgaritar, de la stâlpișori extravaganți, jardiniere, plante exotice până la borduri și pavele schimbate în mod repetat.
Oamenii știu asta.
Dar nimeni nu garantează că vor accepta planul lui Nicușor Dan.
În general, primarii Capitalei pornesc cu o mare încredere, însă mai ales cei charismatici și aflați la primul mandat.
Nu e cazul lui Nicușor Dan și nici cazul planului său.
În mod real, susțin oameni din apropierea lui, temerea primarului e una singură: nu să se gândească la Cotroceni, ci dacă orașul va mai accepta încă doi ani de suferință, fără de care niciun plan nu poate funcționa.