Expulzați de Marine Le Pen din grupul european Identitate și Democrație, europarlamentarii Alternativei pentru Germania (AfD) dau semne că ar vrea înapoi, scrie Politico.
Maximilian Krah, candidatul principal al partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile europene, nu va face parte din viitoarea delegație a AfD în Parlamentul European.
În cadrul unei reuniuni de luni, noii eurodeputați aleși ai AfD au votat în favoarea unei moțiuni de a nu-l include pe Krah în delegația lor, a declarat chiar Krah reporterilor.
„Nu am fost votat”, a declarat Krah luni unui grup de reporteri.
„Le urez colegilor mei eurodeputați nou aleși mult succes în încercarea lor de a reintra în grupul ID fără mine”, a scris el pe X, referindu-se la grupul Identitate și Democrație din Parlamentul European.
„Cred că aceasta este calea greșită și trimite un semnal devastator alegătorilor noștri, în special alegătorilor noștri tineri”, a mai spus el.
În luna mai, în urma unei serii de scandaluri care au afectat popularitatea, AfD a fost expulzat din ID, grup dominat de partidul lui Marine Le Pen, Adunarea Națională – RN.
Măsura a fost luată după ce Krah, candidatul principal al AfD pentru alegerile europene, a declarat pentru un ziar italian că nu toți membrii SS-ului nazist erau neapărat criminali.
Acum, se pare că AfD vrea să încerce să se alăture din nou grupului ID, scrie Politico.
Practic, liderii partidului speră că expulzarea lui Krah din delegația lor o va determina pe Le Pen să se răzgândească.
Scandalurile în care a fost implicat AfD au fost totuși mai numeroase.
În aprilie, poliția germană l-a arestat pe unul dintre consilierii parlamentari ai lui Krah, acuzându-l că ar fi spionat pentru China.
La scurt timp după aceea, procurorii germani din orașul Dresda au inițiat investigații preliminare în urma acuzațiilor că Krah ar fi acceptat plăți din partea Rusiei și a Chinei.
În ciuda scandalurilor recente, AfD a terminat totuși pe locul al doilea în alegerile europene din Germania, obținând, conform estimărilor, 15,9% din voturi.
Alegerile au fost câștigate de conservatorii germani, CDU, în vreme ce social-democrații cancelarului Olaf Scholz au fost umiliți, sosind pe locul trei, după AfD.
ID este unul dintre grupurile dreptei radicale din Parlamentul European, din care fac parte partidele mai extremiste și favorabile Rusiei.
Celălalt grup este cel al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), care conține partide naționaliste și eurosceptice, dar declarativ, mai atașate de valorile transatlantice și favorabile Ucrainei, în războiul cu Rusia.
Celor două grupuri li se adaugă un număr considerabil de deputați extremiști încă neafiliați – printre care se află în acest moment și politicienii AfD.