Nu știu care e cea mai pregnantă și dragă amintire cu Victor.
Poate goana după potcoave de cai morți prin Oser, discuțiile despre monede vechi și o zi anume când ne-am topit la Knossos sub soarele arzător al Cretei într-o vară toridă.
A fost o vreme când meseria de gazetar însemna fum gros de țigară, seri lungi prin redacții și nenumărate căni de cafea.
Cot la cot, ziua pe teren, umăr la umăr, seara, la o „analiză amănunțită”, prin cârciumile Clujului.
Așa l-am cunoscut pe Victor, uneori colegi de muncă, alteori în redacții diferite, dar, totuși, nu așa vreau să mi-l amintesc.
Cum nu o să îmi amintesc nici disputele politice sau subiectele jurnalistice pe care ne-am contrat uneori.
Vreau să îmi amintesc de Victor iubitorul de istorie și căutătorul de monede, de fotograful pasionat întotdeauna cu aparatul la gât (care nu odată i-a adus necazuri, „prietenii știu de ce”), de zâmbetul înțelegător și privirea mirată ori, dimpotrivă, limba ascuțită, și, în primul rând, de felul cum știa când e cazul să fie prezent, cu un sfat, o mână de ajutor, o îmbărbătare sau doar cu prezența lui.
Nu-ți spun adio, Victor, căci știu că ne vom revedea.
Copyright 2021 monitorulcj.
ro
