În Sectorul 1 au fost numărate 98,7% din totalul secțiilor de vot, iar rezultatele parțiale arată că George Tuță (candidatul alianței PSD-PNL) va fi noul primar, anunță PNL Sector 1 într-o postare făcută luni dimineață pe Facebook.
În schimb, din tabăra lui Clotilde Armand mesajul este ca încă se numără voturile.
„Numărătoarea paralelă arată 475 de voturi în plus pentru George Tuță.
Au mai rămas două secții unde reprezentanții USR tergiversează numărătoarea voturilor, la 10 ore de la închiderea secțiilor de vot”, precizează PNL Sector 1.
Organizația de sector a PNL acuză „că la nivelul aparatului administrativ al Sectorului 1 se tergiversează deplasarea președinților de secții către Biroul Electoral de Sector, modificându-se inclusiv procedurile de predare a sacilor cu voturi.
„Clotilde Armand trebuie să înțeleagă că a pierdut alegerile și să oprească orice încercare de a pune mâna pe sacii cu voturi”, transmite PNL Sector 1.
În Exit Poll-ul publicat de CURS-Avangarde duminică seară, Clotilde Armand era creditată cu 42% din voturi, urmată de George Cristian Tuță cu 40%.
George Tuță (39 de ani) s-a născut la Drobeta Turnu-Severin, este căsătorit şi are doi copii.
În 2004-2009 a făcut SNSPA / Facultatea de comunicare/ Cursuri la distanţă, în 2003-2008: Academia de Studii Economice / Licentiat in management economic, iar în 2009 Institutul Diplomatic Roman.
În legislatura 2020-2024, George Tuţă a fost parlamentar liberal de Ilfov, iar înainte de asta, în 2015-2018 a fost ofițer UM0102 (SRI).
Într-un interviu acordat EuroNews, în aprilie 2024, Tuță a afirmat că nu regretă „nicio clipă” că a lucrat în Serviciul Român de Informații, unde a fost consilier al directorului Eduard Hellvig.
„Am lucrat cu Edward Hellvig și în Parlamentul României și la Ministerul Dezvoltării când a fost ministrul Dezvoltării și în Parlamentul European.
Am lucrat inclusiv în PNL când dumnealui era secretar general, iar eu eram secretar general adjunct.
În momentul în care a primit propunerea de a deveni directorul SRI, mi-a propus să am același rol de consilier, un rol administrativ.
Categoric, acceptând această ofertă, a trebuit să devin ofițer.
Nu sunt un ofițer de informații, dacă la asta vă gândiți.
Am avut un rol administrativ, nu am avut o muncă, așa cum e ea cunoscută operativă”, a declarat George Tuță, la Euronews România.
Tuţă a devenit preşedintele filialei PNL Sector 1 la începutul anului, în locul lui Sebastian Burduja, care deţinea această funcţie încă din 2019.
Conform declaraţiei de avere depuse în iunie 2023, George Tuţă are două terenuri în Otopeni, împreună cu soţia sa, care însumează 820 de metri pătraţi.
Tot în Otopeni, cei doi soţi au o casă de 170 de metri pătraţi şi un apartament de 40 de metri pătraţi.
Tuță conduce un BMW din 2014 şi are bijuterii în valoare de 26.
500 de lei.
Are şi mai multe economii în bancă.
Potrivit declarației de avere, Tuță are un credit pe care l-a contractat de la o cunoştinţă, 25.
000 de euro, scadent în 2028.
El încasează anual de la Camera Deputaţilor 153.
312 lei, în vreme ce soţia sa, angajată la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, încasează, pe an, 55.
833 de lei.