Flaviu Udrea, s-a decis să candideze din nou pentru Primăria Florești, în condițiile în care problemele localnicilor din comună s-au acutizat în ultimii ani, iar Floreștiul are nevoie de o abordare nouă, integrată pentru soluționarea aspectelor legate de calitatea serviciilor și a locuirii, precum și a celor legate de trafic. La alegerile din septembrie 2020, Flaviu Udrea, candidatul susținut de Alianța USR-PLUS, s-a clasat pe locul 2, după actualul primar Bogdan Pivariu (PNL).
Acum, Udrea apreciază alegerile din 2024 ca fiind un punct de cotitură, iar floreștenii sunt îndemnați să aducă o schimbare pentru dezvoltarea comunei.
„Eu nu mă tem că dacă mă apuc să rezolv aceste probleme grele voi avea costuri politice, pentru că nu am de gând să ies la pensie din politică.
Sunt interesat să pun mâna și să fac”, susține Flaviu Udrea.De ce candidați pentru primăria Florești?Comuna noastră se află într-un punct de cotitură: ori începem să rezolvăm acum marile probleme, haosul urbanistic și traficul, ori Floreștiul riscă să devină de nelocuit.
Fără rezolvarea problemelor de transport, oamenii vor pleca.
Fără reconfigurarea urbană a comunei, astfel încât să găsim spațiu pentru tot ceea ce ne trebuie, aproape de casă, oamenii vor pleca.
Floreștiul are nevoie ca de aer și de un om gospodar, care să iubească acest loc, dar și de un om cu viziune. Proiectul meu pentru Florești nu este o dorință personală, un capriciu, ci adună nemulțumirile și aspirațiile tuturor celor care ne dorim mai mult și suntem nemulțumiți de actuala administrație. Candidez și pentru că actualul primar nu dă semne că ar înțelege marile provocări.
Chiar săptămâna trecută am aprobat în Consiliul Local preluarea unui excedent bugetar de peste 44 milioane de lei din ultimii ani, un indicator clar al faptului că primarul nu a fost capabil până acum să utilizeze acești bani pentru investițiile atât de necesare în Florești. Ce vă recomandă pentru această poziție?Am ales Floreștiul să-mi fie acasă, aici mi-am întemeiat familia și aici mi-am construit o carieră de succes.
Experiența mea de locuitor al comunei și cea profesională de peste 15 ani în management în companii clujene și cu acționariat străin mă fac să înțeleg nevoile comunității noastre, din ambele perspective. În ultimii ani, chiar dacă nu am făcut parte din administrație, am fost alături de colegii mei din USR, în rolul de vicepreședinte al filialei, sunt la curent cu activitatea Consiliului Local Florești și chiar mi-am adus contribuția la proiecte de hotărâri și amendamente pe care USR le-a propus.
În tot acest timp am fost în comunitate, la firul ierbii, m-am lovit de problemele Floreștiului din postura de cetățean și tătic.Vă aduceți aminte o întâmplare din copilărie care v-a marcat?Îmi aduc aminte, din relatările părinților cum, în zilele întunecate ale comunismului, un necunoscut cu pardesiu lung venea la ușa noastră și ne oferea carne ascunsă în căptușeala hainei sale.
În acea epocă, carnea era un lux, accesibil doar privilegiaților sau celor care aveau animale în curte.
Tatăl meu, deși s-a temut că ar putea fi o capcană a Securității, totuși a riscat și a cumpărat.
Acest om misterios a continuat să apară și să dispară la fel de neașteptat.
Tatăl meu nu știe nici astăzi cine este.
Povestesc această întâmplare pentru că sunt mulți, inclusiv în comuna noastră, nostalgici după comunism care simpatizează cu un partid extremist, mă refer la AUR.
Am sentimentul că nu mai apreciem lucrurile pe care le avem astăzi. Care este planul dvs.
pentru Florești? Putem să facem din Florești un loc bun de trăit pentru noi, copiii și nepoții noștri.
Dar ca ei să se bucure de viață mâine, noi trebuie să acționăm acum.
Or, eu asta nu văd că actualul primar ar înțelege marile probleme și ca manager am învățat că mai bine schimbi mai devreme decât prea târziu ceva ce nu merge.
Partidele care sunt astăzi la putere au fost și până acum.
În complicitate cu dezvoltatorii fără scrupule, au adus comuna în situația în care se află: haos și sufocare.
Acum nu mai pot sau nu vor să rezolve. Motivația mea principală este dorința de a aduce o schimbare reală în Florești. Una dintre prioritățile mele este îmbunătățirea mobilității urbane.
Propun crearea de noi legături rutiere cu Cluj-Napoca și între cartierele Floreștiului, extinderea rețelei de transport public, inclusiv cu servicii de noapte și dezvoltarea infrastructurii pentru bicicliști și pietoni.
Este esențial să avem o abordare integrată, care să ușureze deplasarea locuitorilor și să reducă congestia din trafic.
Aceasta este o urgență. Planul meu include o reconfigurare urbană strategică.
Vreau să mă asigur că dezvoltarea urbană se face într-un mod sustenabil, cu spații deschise, parcuri și facilități publice adecvate, precum creșe, grădinițe și școli.
E important să avem un echilibru între nevoile rezidenților și dezvoltarea imobiliară, astfel încât Floreștiul să rămână un loc plăcut și sănătos pentru a trăi.Transparența și implicarea cetățenilor sunt esențiale.
Planific consultări publice regulate și deschiderea administrației către profesioniști din diverse domenii.
Vreau să asigur că deciziile luate în Primărie sunt bine informate și reflectă nevoile reale ale comunității.
De asemenea, voi promova digitalizarea serviciilor publice pentru a eficientiza procesele administrative și a ușura accesul cetățenilor la informații și servicii astfel încât totul să devină mai ușor. Ce vă diferențiază de actualul primar și de alți candidați?Diferența principală este că înțeleg marile probleme ale comunei, traficul și haosul urbanistic, că am o abordare proactivă și bazată pe soluții concrete.
Eu nu mă tem că dacă mă apuc să rezolv aceste probleme grele voi avea costuri politice, pentru că nu am de gând să ies la pensie din politică.
Sunt mai interesat să pun mâna și să fac decât de cariera politică.
Spre deosebire de actualul primar, care lasă multe probleme nerezolvate și cârpeli, eu vin cu o viziune clară și planuri detaliate pentru fiecare aspect al vieții comunității.
De asemenea, experiența mea profesională mă ajută să înțeleg și să abordez provocările dintr-o perspectivă managerială eficientă.
Sistemul politic din România și-a arătat limitele și nu putem spera la un rezultat diferit dacă alegem mereu și mereu oameni care fac parte din acest sistem. Cum vedeți viitorul Floreștiului sub conducerea dumneavoastră?Văd Floreștiul ca o comună modernă, conectată, cu o calitate a vieții ridicată pentru toți cetățenii săi, unde infrastructura urbană susține dezvoltarea durabilă, unde serviciile publice sunt eficiente și accesibile, și unde comunitatea este implicată activ în deciziile care o afectează.
Scopul meu este să transform Floreștiul într-un model de administrație locală și dezvoltare urbană.Care sunt prioritățile dumneavoastră pentru primul an în funcție?În primul an voi pune accent pe îmbunătățirea infrastructurii de transport, dezvoltarea de noi spații publice, și digitalizarea serviciilor primăriei.
De asemenea, voi iniția proiecte de modernizare a sistemului educațional și de sănătate.
Este crucial să avem un start puternic și să demonstrăm cetățenilor că schimbarea este nu doar posibilă, ci și în curs de desfășurare.Cum vă propuneți să finanțați aceste proiecte?Vom explora diverse surse de finanțare, inclusiv fonduri europene, parteneriate public-private și optimizarea bugetului local.
Voi lucra pentru a crește eficiența cheltuielilor publice și pentru a atrage investiții care să susțină dezvoltarea sustenabilă a comunei.
Este esențial să avem o abordare pragmatică și responsabilă în gestionarea resurselor financiare.Cum veți colabora cu alte instituții?Colaborarea cu alte autorități locale și regionale este crucială pentru succesul Floreștiului.
Voi lucra îndeaproape cu Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj pentru a coordona proiecte de infrastructură și dezvoltare.
Am făcut-o ca manager și îmi place să cred că toți avem același obiectiv, care, repet, nu este supraviețuirea politică, ci dezvoltarea locală. De asemenea, voi căuta parteneriate cu UBB și cu organizații non-profit pentru a aduce expertiză și inovație în administrarea comunei.Cum răspundeți criticilor care afirmă că USR este un partid prea tânăr și lipsit de experiență pentru a conduce o primărie?USR aduce o perspectivă nouă și necesară în politica românească.
Suntem un partid format din profesioniști dedicați, cu o viziune proaspătă și principii solide.
Și avem primari în orașe precum Brașov și Timișoara, Allen Coliban și Dominic Fritz, care demonstrează zi de zi și fac lucruri care nu au fost făcute de 30 de ani în orașele lor. Lipsa de experiență politică tradițională nu o văd ca pe un dezavantaj pentru că înseamnă practici care nu ar trebui să existe și mă refer la pensii speciale, privilegii și este compensată de abilitățile noastre manageriale, inovatoare și de angajamentul nostru pentru transparență și buna guvernare.Ce mesaj aveți pentru floreșteni?Dragi floreșteni, vă invit să vă alăturați acestui proiect de transformare a comunei noastre.
Alegerea dumneavoastră în ziua votului va defini viitorul Floreștiului și va influența viața noastră aici. Este un loc pe care-l considerați preferat în comună? Da, pe un deal, aici lângă casa unde stau este o mică pădure, cu o poieniță în mijloc, un colț din natură foarte fain, dar destul de aproape de haosul urbanistic din comună.
Îmi place să merg cu câinele acolo la plimbare.
Și mai e un loc, în zona albiei Someșului, unde e o deltă mică cu flora și fauna proprie.
Ideea este că avem nevoie ca de aer de mai multe locuri unde să ne relaxăm și va trebui să le creăm. Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro